Din punctul meu de vedere, viata sentimentala a omului, trairile sale, urmeaza linia trasata de un titirez invartit pe o masuta. Pleaca, revine, face pasi, se intoarce, e mereu nehotarat si totusi in echilibru. La un moment dat atinge o muchie si eventual cade pe covor. Gata joaca ! Ei bine, din nefericire mi-a fost dat sa simt aceasta liniaritate haotica si totusi cumva ordonata atat in actiunile si sentimentele mele cat si in actiunile si sentimentele unor persoane apropiate mie intr-un moment X. Acum, pentru ca mi-e simplu sa gandesc la rece, o voi si face. Presupunem ca asta este regula si nu exista o alta ordine decat cea a haosului, luam premisa aceasta de buna si agatati de ea mergem mai departe, ce se intampla cand linia titirezului tau intersecteaza linia titirezului meu si la fiecare astfel de intretaiere eu ma simt neplacut atins ?
Ei bine, pentru a face fata ordinii sufletesti a haosului din fiecare dintre ei, oamenii se servesc instinctiv de… ghiciti ce ? De egoism. Si drept sa fiu nici nu cred ca ar fi posibil altfel. Astfel propria persoana primeaza subit, indiferent de context, indiferent de cadru. Pe sistemul acceptat ca logic “decat sa plang eu, mai bine sa plangi tu”. Intr-o doza fireasca si de bun simt, tot instinctiv masurabila, am putea spune ca este in regula. Omul are in secolul vitezei obligatia de a avea notiunea de “moderat”. Problemele reale apar atunci cand omul nu mai stie sa iti oblojeasca ranile altfel decat prin egoism. Atunci cand citatul de mai sus devine deviza, ba chiar regula de viata. Dar despre ce fel de probleme vorbim ?
Seamana cumva cu principiul karmic. Iti doresti foarte mult ceva astazi. Nu-ti mai doresti maine. Si ai acest drept, desigur. Pana aici perfect, bun si frumos. Din pricina faptului ca ordinea sufleteasca a haosului face parte din noi si guverneaza fiecare suflet al acestei mizere planete, exista toate sansele din lume ca dupa un anumit interval de timp sa iti doresti din nou ceea ce acum buna vreme iti doresei si-apoi nu iti mai dorisei. Si uneori impotriva vointei tale. E ca si cum Universul te violeaza. Poate fi atat de interesant incat ciclul de fata se poate repeta de mai multe ori. De incredibil de multe ori. De atatea ori incat poate deveni mod de viata. Ca dovada, n-avem nici o garantie asupra persistentei maine a lucrurilor pe care le simtim astazi.
Nu s-ar intampla nimic deosebit daca in momentul acestor dorinte fluctuante nu s-ar schimba de fiecare data si contextul. Drept urmare un lucru ravnit si obtinut usor ieri intr-un anumit context, poate deveni de neatins astazi tocmai din pricina faptului ca s-a schimbat contextul. Si el se schimba mereu. Daca teoria este mai mult decat o plasmuire bolnava a mintii mele, muntii pot ajunge mari si marile pot ajunge munti. Viata traita in ignoranta, cu aroganta de a nu baga in seama legile universului, viata traita dupa bunul plac si numai in folosul nevoilor si dorintelor propriei persoane, lasa loc pentru un singur lucru intr-un suflet care suna a gol. Lasa tot locul pentru SUFERINTA.
Sa fim atenti deci la jocurile pe care le jucam. Sa fim atenti la ranile pe care le pricinuim. Sa fim atenti atunci cand suntem slabi, avem un moment de varf si pentru o clipa ne gasim puternici. Sa fim atenti … in general !
