In fata infidelitatii, marea majoritate a “inselatilor” reactioneaza cu furie. Intrebarile curg trecute prin taifun pe o paleta care variaza de la “Cum ai putut ?” pana la “Ti-a placut ? Te-ai simtit bine ?”. Inutile intrebari, inutile dileme, inutile framantari.
Persoana langa care ai ales sa petreci un timp T, nu se supune sistemului tau de valori. Nici macar daca o declara. Pentru simplul fapt ca nu iti poti permite tu egoismul de a accepta asemenea lucru.
Iar primele intrebari puse nu sunt intrebarile corecte. Persoana in cauza nu TREBUIE sa fie corecta cu tine asa cum doi oameni nu TREBUIE sa ramana legati unul de celalalt printr-un act de casatorie si doua verighete. Defapt, nimic pe Pamant nu TREBUIE. Ai libertatea absoluta de a lua deciziile potrivite atunci cand lucrurile ies din parametrii care te definesc pe tine ca om si iti aduc linistea si multumirea.
Defapt accesul de furie din fata unei infidelitati isi are radacinile in mandrie si nu in iubire. Gandul universal este: “M-ai luat de prost, m-ai inselat pe MINE.” Din punctul meu de vedere, o abordare cu radacini in iubire, in fata aceleiasi situatii, ar fi eliberarea persoanei iubite de povara ta. Simplu, elegant, cu demnitatea de a pastra pentru tine gustul amar al infidelitatii celuilalt.
Circul ieftin si tirul de intrebari mai au insa si scopul auto-victimizarii, in scopul obtinerii unui puternic sentiment de vina si remuscare din partea celuilalt. Pentru satisfacerea ORGOLIULUI ranit, partea “vatamata” are nevoie de rugamintile fierbinti de iertare din partea celuilalt. Rugaminti la care spera sa aiba eventual ocazia de a privi rece si impasibil. Acesta este un scenariu care se deruleaza de obicei doar mental si rareori se materializeaza si in plan real. Ideea semnificativa este ca privind totul din exterior, vedem doi parteneri care au fost uniti pentru o perioada de orice altceva mai putin iubire. Pe atat de simplul principiu ca persoana compatibila, potrivita tie, nu iti va genera astfel de probleme, cel putin pentru o foarte lunga perioada de timp, ceea ce inseamna mult luand in calcul instabilitatea sufletului uman sau in cele mai fericite dintre cazuri chiar pe viata.
In cazul de fata, cel mai comun intalnit in viata, Universul in nemarginita sa milostenie matematica, a dat acestor doi oameni incompatibili posibilitatea de a se elibera unul de celalalt si a-si cauta fericirea si linistea in alte zari. Exista infinite moduri in care cei doi pot reactiona la aceasta oportunitate data de catre Univers si de obicei ceea ce le scapa celor mai multi, este ideea de oportunitate in sine. Oamenii prefera sa se ancoreze de detaliile intamplarii decat sa patrunda cu mintea dincolo de forma, inspre continut.
Si iata-ne in fata unei alte mari confuzii in care obisnuim sa cadem in masa. Iubirea nu are nimic de-a face cu simtul posesiei. Nu are nimic de-a face cu “datoriile” celuilalt fata de tine, dar mai cu seama, nu are nimic de-a face cu fericirea ta ci cu a celuilalt.
