Miroslav zburda gol pe Campiile Elizee, urmarit de cateva virgine despuiate care aproape reuseau sa-l atinga din fuga cu degetele. Urmaritul era… intreg.. si din loc in loc se impiedica in propria barbatie. Iarba era verde si mirosea a viata, iar soarele stralucea ca si cum insusi Apollo ar fi imbratisat cu toata fiinta sa acea zi. Subit insa, nori negri de furtuna se ivira de nicaieri, coline se ridicau din pamant si pe coline aparura figuri cunoscute de sateni. Erau urati, vineti la chip, cu hainele zdrentuite, cu ochii rosii si injectati, iesiti din orbite. Aveau pietre in maini si incepura sa arunce cu ele dupa el strigand printre dinti: “DESPULATUL ! HUOOOO ! UCIDETI DESPULATUL !!!”
Se trezi zbierand in mijlocul unui camp cu maci. Era a treisprezecea zi a calatoriei sale si nu se stie cum in toiul nopti se pravali acolo lat, in mijlocul campului, facut una cu pamantul de oboseala. Printre ochii intredeschisi observa ca prin ceata creatura bizara care parea sa dantuie frenetic la cativa pasi de el. Avea picioare si copite de tap, trup de om de la mijloc in sus, coarne in frunte si tinea langa buze cel mai bizar lucru pe care-l vazuse vreodata colbul pamantului. Cateva tuburi de trestie, de felurite lungimi, legate intre ele ca si cum contopirea lor ar fi trebuit sa insemne ceva.
- Haha, s-a trezit muritorul ! Te-ai trezit muritorule ?
- Iata-ma-s treaz… da .. treaz mi-s de am ochii deschisi !
- Esti sigur, muritorule ? Esti sigur ca daca-i asa … asa-i ?
- Nimic nu-i sigur .. onorate..
- Pan !
- Nimic nu-i sigur.. onorate Pan !
- Ei bine.. onorate si.. bag seama, prea intelept muritor.. si defaimator al tatalui meu, sigur e ca am a-ti face o propunere, caci vrei a-ti continua calatoria spre Tartar cat mai degraba. Da-mi voie sa ma bucur de tine in iarba inalta si-apoi te las sa pleci.
- Sa… cum adica sa… sa te bucuri .. de mine ? intreba Miroslav cu buzele tremurande.
- Sa ti-o trag ! Sa te penetrez ! Sa te fut in cur muritorule ! Sa-ti indes… Ca de nu …
Atat mai rosti creatura si incepu sa sufle in diabolica inventie pe care o tinea la buze. Si-un vajait si-o toropeala, si-un cantec de vant cald, si-o mangaiere lina .. il pravalira pe Miroslav in iarba si se trezi cu luna plina deasupra-i. O domnita cazuta parca prin portile cerurilor in lumea oamenilor, il dezmierda in timp ce-l dezbraca incet de straie. Cu mainile fine pe sub camasa… pe pieptul ferm.. si cu zvacniri de dorinta.. se luara-ntr-o imbratisare si prinse si el indrazneala s-o dezbrace, mangaindu-i formele, sarutandu-i neincetat buzele.
Se dezbracara pana la brau si-n umeda imbratisare ii prinse ploaia. O ploaie calda, placuta, le picura noaptea pe trupurile fierbinti. Mana ei cauta frenetic intre picioarele lui … mana lui cauta cu ardoare intre pulpele ei desfacute … si urmatoarele clipe ii gasi intr-un raget de groaza contopit pe doua tonuri.. caci mana lui gasise noduroasa si falnica mataranga, de grosimea cozii de lopata, pe care-o strangea in pumn si de care nu-si mai putea desprinde degetele caci pareau lipite acolo. Mana mandrei aluneca intre picioarele lui, umezindu-se, alunecand tot mai adanc, pana la cot si iesind pe partea cealalta degetele-i fine simtira firul ierbii si nici ca-si mai putea trage bratul inapoi.
Miroslav deschise ochii. Era intins pe acelasi camp de maci pe care se gasise inainte sa zareasca bizara creatura, care acum hohotea cu ras rautacios care se ridica pana la piscurile muntilor. Hohotea si dantuia in jurul lui ca nebunii care nu-si mai gasesc locul pe lume si nu le mai ramane altceva decat a rade.
- Ei .. muritorule.. cum stam cu socoata ? Te-ai mai socotit cu tine ? O dregem ? il intreba raspicat Pan mestecand o floare cu coltul gurii.
Miroslav nu stia ce sa faca. Era confuz ca o femeie. Incepuse chiar sa incolteasca in mintea sa o spaima. Ca s-ar putea efemina inainte de-a ajunge in Tartar. Trebuia deci sa ajunga acolo cat mai degraba… si cu orice pret.
- Cu orice pret.. muritorule… si cat mai degraba ! ii sopti in ureche Pan, care terminase de mancat floarea si ameninta sa duca la gura dracescul instrument de suflat.
Cerul cazuse peste Miroslav. Dar la urma urmei, viata nu era facuta sa fie usoara si intotdeauna fusese facuta din decizii. In general ale altora, in ceea ce-l privea… si venise poate clipa sa si le-asume si pe ale lui.
- Incuviintez ! Dar pot sa nu ma uit ?
- Ti-ar fi si greu sa te uiti .. biet muritor. Iti cer insa sa fluieri. Sa fluieri cu inima deschisa, cu veselie, ca fluieratul tau sa se ridice drept la cer, ca marturie a implinirii noastre. Si … capata-vei poate milostenie si vei gasi usor drumul spre Tartar.
Asa ne gaseste seara cu Miroslav fluierand in iarba inalta cu ochii inlacrimati, cu simturile incordate, cu un nod in gat, cu conflicte sufletesti al caror chip nu-l cunoscuse niciodata pana in acel moment, dar mai sa-l infrunte. Luna se pierdea plina intre nori si fluieratul taia tacerea, pentru ca in final sa devina un tiuit slab, o soapta, o lacrima… si sa se stinga in intuneric.
Dimineata soarele palmui obrazul muritorului si-l obliga sa se ridice la drum, caci drum lung mai avea in zare si poteca-i de sub trup incepuse sa-i arda si maruntaiele. Privi cu spaima in jur gandind la cele mai oribile dintre temeri, dar Pan disparuse. Pe locul pe care dantuise, sedea in iarba parca intr-adins, blestemul din trestie.
Si asa il pierdem pe Miroslav in zare, calcand acelasi drum serpuit, castigat cu o lucratura de zeu, nu fara sudoare capatata, pierzandu-se in departari precum un punct.. si cu privirea atintita tot spre departari… tot spre zari de foc, fum si pucioasa… spre Tartar.
