A fost odata ca niciodata, in timpuri uitate de ganduri de om, un sat, asa cum ne-am obisnuit sa fie satele in povesti, cu oameni gospodari, cu case rasfirate, cu drumuri pietruite, cu ciuture pe la colturi si haine puse la uscat pe cate un gard.
Asa era si satul din povestea noastra, unul ca oricare altele, un loc in care timpul trecea pe nesimtite si oamenii isi duceau povara vietii in liniste, ca sa nu supere vecinii si sa nu impovareze suflete fara de vina ca ale lor.
Pana cand intr-o noapte, mare urgie s-a abatut peste sat, caci dimineata a gasit toate curtile calcate de un misterios necaz. Pasarile de curte zaceau fara suflare ciupelite la tartita, cu penele arse la fund, de-ai fi zis ca a trecut Heracle cu plugul si le-a rascolit maruntaiele.
Zadarnic au pregatit barbatii pande noapte de noapte, asteptand ore in sir in papusoi cu furci si topoare, nici o pala de vant, nimic nu se arata nou peste sat. Dar dimineata venea din nou necrutatoare si pasarile de curte piereau pe capete, flambate la fund.
Pornisera oamenii cu carutele spre alte sate pana gasira un doctor invatat care sa vada cadavrele de pasari si sa le spuna de ce le pier in chinuri groaznice.
“Moarte prin penetrare !” mormai el pe sub mustati, in fata unei gaini care tocmai isi dadea suflarea. “Nemernicul le arde penele din spate si-apoi se baga in ele cu totul… pana le lasa in agonie. Mai mult nu pot sa va ajut…”
Satenii isi pierdusera orice nadejde si intr-o singura saptamana teroarea cuprinse cele cateva case. Abia de mai reuseau sa ascunda pe te miri unde, cate o rata sau o gaina, cate o gasca, sa puna de-o ciorba, sa manance un ou. Degeaba le dadea pamantul de-ale gurii, si mai aveau si vaci si porci sau cai, care nu sufereau de soarta pasarilor. Oamenii vroiau sa creasca pasari, cum o facusera si pana atunci.
Au facut deci sfat batranii. Si-au hotarat sa aduca descantator din sat vecin, al de descanta si argintul viu si-l facea sa joace in palma, sa le spuna el ce-i de facut. Si-l adusera in sat in noapte cu luna plina si-i adusera o gaina muribunda strangandu-se in jurul lui.
Vraciul ridica gaina si mirosind-o la cur, adulmeca aerul noptii si intreba ca pentru el.
” – Demult… a trait aici o familie de tigani… de-avea pasari multe ? “
” – A trait.”
“- Si unde-s ei acum ?”
“- D’apoi, l-am prins pe ala mic al lor furand de la mosu Matache. El zicea ca nu, ca a muncit o zi la mos pentru galbenul cela. Da’ mosu a murit taman in noaptea aia si n-a avut cin’ sa ne zica ce-o fost. Sigur mintea tiganu’ ! I-am luat galbenu’. Si l-am dus in piata, l-am legat de ciutura si l-am batut, toti barbatii din sat. Ca hotia la noi se pedespeste. L-am lasat acolo legat, era aproape mort… a doua zi nu mai era decat sangele uscat pe ciutura. Lor le-am oprit boarfele, tot ce aveau, graul de-l aveau strans in hambar si pasarile si i-am trimis din sat de la noi desculti. Unde s-or fi dus si ce-or fi facut nu stiu, am vrut sa-i omoram. Da ce-are a face ?”
” – Pai are-a face… ca s-a intors al mic, in chip de suflet rau. L-ati omorat in noaptea aia. Si pana nu v-ati dezbraca toti barbatii satului ca sa va intalniti goi la ciutura fiecare cu cate o gaina-n pula, noaptea pe luna plina, al mic n-o sa va dea pace si n-o sa mai vedeti vreodata pasare intreaga in sat. S-apoi o trece la animalele mai mari… si-apoi la voi, la oameni. Atat am sa va spun, feriti-va, ca mare napasta va paste.”
Si vraciul pleca, lasandu-i inspaimantati si pe ganduri.
O noapte dupa, luna plina se arata necrutatoare pe cer… si barbatii se stransera goi cu cate o gaina in brate, caci mai lesne le era sa piarda atunci cate o gaina decat toate pasarile satului la un loc. Si se-apucara in jurul ciuturei, crestand cu briptele la cur bietele pasari, sa duca la indeplinire ceea ce le spusese vraciul.
Si-asa de mare era larma si cotcodacitul pasarilor asa tare se auzea peste dealuri, ca venira oameni multi din alte sate, gandind c-or fi in primejdie vecinii. Si gasindu-i acolo, goi si indraciti in jurul ciuturii, cu pasarile atarnandu-le pe madular, cu pene zburand in aer, se speriara de ei si prinsera sa-i fugareasca sa-i arda pe rug, ca Diavolul sa nu-si gaseasca loc si sa ajunga si la ei in sate.
La cale de un ceas de mers, peste dealuri, un tigan dadea vraciului trei galbeni.
“- Sa-ti traiasca familia nanasule, ca tz’ai facut pomana cu mine. Sa traiasca copiii tai si sa o duca bine familia ta, ca p’a mea am razbunat-o azi. Cu ajutoru’ tau s’al fratilor mei. Ca io n’am furat.”
