El, vapaie de demon zamislita-n Abis,
Ea, sclipire de inger forjata-n Paradis
Se priveau prin perdeaua de ura nebuna
Dintre ingeri si demoni, dintre Soare si Luna.
Nu se puteau atinge, isi simteau doar privirea
Impotriva a tot ce le soptea firea
Pe cand Tiamat cadea spulberata in ceata,
Pe cand Soarele invata ce-nseamna dimineata.
Pe cand intreg nesfarsitul era negru mister
O coloana de foc s-a ridicat din Iad pana-n Cer
Si mustea Universul de umbre si soapte
Pe fina si-ntinsa pacla de noapte.
Ingeri si demoni racneau in batalie
Se clatina bolta de apriga urgie
Iar stelele mici parca nu mai clipeau
Si stinse, pustii, in adancuri cadeau.
El, demon cu ochi furiosi de vapaie
facea sa curga Lumina din ingeri siroaie
Iar Ea, cu a sa sclipire divina
Arunca demoni de unde n-aveau sa mai vina.
Fum si lumina, intuneric si smoala
Sub ceruri amare cuprinse de boala
Si-au intalnit incruntata si rece privirea
Lacrima patrundea incet nemurirea.
S-au apropiat usor si atingandu-se rece
Simteau cum prin ei o flacara trece
Si absorbind-o au facut legamant
Intre apa si foc, intre Cer si Pamant.
Asa s-a nascut, spun batranii, iubirea
Cu o soapta curata mangaind nemurirea,
Lasand rod in suflet de demon misel
O privire de inger si-o farama de Cer.
