Nevoia de a avea

Zilele acestea m-am analizat putin. M-am plasat undeva intr-un spatiu neutru si m-am privit din exterior. Aproape mi-a venit sa vomit dar m-am abtinut. Sunt plin de nevoi. Pana acum 5 minute ma uitam pe net dupa un telefon mobil care sa aiba 3G, WiFi si naiba mai stie ce. Apoi m-a lovit brusc ! Am probleme serioase cu capul.Care este sensul acestor nevoi de moment si de ce apar ele ?

Traim…sa vedem…in conditii de vid 80 de ani ? Dincolo de asta se asterne o infinita coala neagra. Durez intr-un interval care tine de la A la B. Ce pot face in acest interval ? Imi pot face scurta existenta mai placuta, mai comoda. Bine si asa, daca prin comoditate se intelege viata in lumea virtuala a conturilor pe site-uri de socializare pe net, butonarea unui telefon si acasa si la job 6 ore din 12 (ca mai si dormim), un TV LCD care sa ne sustina cumva statutul social in fiata prietenilor care vin in vizita, cine sunt eu sa ma impotrivesc mersului lumii. Dar la scurta analiza mi-a iesit ca toate cele enumerate mai sus precum si altele din aceeasi gama sunt in fapt o irosire a scurtei mele existente pe acest pamant.

Fiecare moment petrecut in virtual (spre exemplu acesta in care scriu fara sa stiu pentru cine) imi rapeste echivalentul sau in real. Noi am inventat inca o lume iluzorie care se suprapune peste a noastra, universul online. Acolo ne petrecem in ultimul timp mare parte din viata pentru ca acolo exista libertati care in real au un pret. Fiecare secunda petrecuta in afara realului este pierduta ireversibil. Avem liber arbitru si putem decide daca merita sau nu. Pentru mine, in ultimul timp, merita tot mai putin.

Privesc pe fereastra si vad o dimineata gri, pustie, bacoviana si am in minte gandul ala sec: “fraiere, e timpul sa te imbraci si sa mergi la scarbici”. Dar e ceva real. Doar daca ma uit pe fereastra pot sa simt frigul. Imi place genul asta de trairi, de emotii, imi suprima nevoia de a avea. Le vad ca pe singurul antidot pentru nevoile mele inutile. Sunt constient ca in momentul in care “ma voi curata” nu voi lua cu mine nimic din lucrurile de care ma voi fi inconjurat in timpul vietii si pentru care voi fi depus efort. Ma straduiesc sa devin o persoana practica. Ma lupt cu mine sa ma gandesc la ceea ce cu adevarat am nevoie. Orice ar fi acel OBIECT, el va dura doar o secunda, la fel ca si mine, la fel ca si mainile cu care scriu si care vor atarna inerte dupa ce suflul de viata din mine se va dizolva. Am vazut un documentar vechi, acolo erau multe cadavre, a fost uimitor, fascinant, sa vad atat de explicit cum corpurile umane lipsite de viata nu se deosebesc cu nimic de papusile de carpa. Oameni care au dansat, care au zambit, care au avut dorinte si nevoi au fost redusi intr-o clipa la putrefactie.

Noi, eu, tu ! … nu suntem cu nimic diferiti in momentul acesta. Nu luam nimic cu noi acolo unde mergem. Nu stim daca acolo ne asteapta ceva. Nu avem nici un fel de certitudini nici in viata, nici in moarte. Tot ceea ce avem realmente este prezentul. Clipa. Momentul de acum. Care poate dura o clipa si se poate termina definitiv. Conteaza ceea ce faci ACUM. Cu alte cuvinte, fa ceea ce simti ca iti aduce fericire in clipa asta. Da telefoanele pe care vrei sa le dai, scrie scrisorile pe care vrei sa le scrii, spune cuvintele pe care vrei sa le spui, renunta la jobul care nu iti place, renunta al relatia care iti aduce nefericire, du-te si vezi locul pe care vrei sa-l vezi, mangaie obrazul pe care vrei sa il mangai, pentru ca ai doar o secunda la dispozitie si acea singura secunda reprezinta toata viata ta si toate alegerile tale. Fii acolo unde vrei sa fii !

In realitate, te ai doar pe tine. Nici macar corpul pe care-l aranjezi in oglinda nu iti apartine. Dureaza si el doar o secunda si peste o clipa va fi brazdat de riduri. Stiu, sunt realitati neplacute. Intr-o existenta reala atat de scurta, gaseste-mi rolul televizorului LCD, al DVD player-ului, al telefonului mobil cu touch, al masinii de lux si al etalarii in fata celorlalti.

Singurele lucruri care te pot ajuta in momentul mortii sunt cele pe care le strangi in interiorul tau si nu in afara trupului tau: zambete pe care le-ai adus si care ti s-au adus, amintiri, trairi, emotii, mangaieri, locuri vazute, nisip alb calcat cu talpile goale, priviri patrunse pentru ultima data. Nimic din toate acestea nu are inca nu corespondent palpabil. Ceea ce stiu este un singur lucru. Nu pot lua cu mine nimic, absolut nimic din ceea ce pot tine in palma. Dar exista o mica, mica, infima posibilitate ca eu sa pot lua cu mine dupa moarte (daca exista ceva acolo dupa) toate sentimentele acumulate in mine de-a lungul vietii, toate lucrurile, gesturile, expresiile, bune si rele, care au apartinut de mine. Si doar pentru ca exista o cat de mica posibilitate ca aceste toate lucruri sa ma insoteasca dincolo, am sa le colectionez. Am sa le colectionez ca pe ceva de departe mult mai valoros decat cea mai luxoasa masina pe care mi-o poti oferi.

Acum voi termina ultimul meu rand cu un zambet si uite asta…asta e deja o chestie pe care o adaug la colectia mea.