Sa zicem ca daca nu esti handicapat, lucrezi. Sa zicem ca in viata ta ai schimbat multe joburi si ti-ai facut treaba de fiecare data. N-ai facut parte dintre elite pentru ca ai simtit mereu apasand pe umerii tai inutilitatea efortului. Nu te-ai simtit dator sa iti demonstrezi tie sau lumii ca poti, asta o stii in sinea ta dar nu te zbati pentru ca la un calcul simplu iti da ca nu-ti merita. Te rezumi la a-ti face treaba, plecand de la premisa ca daca o faceai prost si pierdeau bani cu tine nu te tineau pe post doi ani, ca n-or fi manastire. Booon…
Jobul in sine e monoton si te pune zilnic intr-o situatie ingrata. In situatia in care ai nevoie de altii fara sa ai in realitate nevoie de ei. Firma pentru care lucrezi are nevoie de altii. Dar pozitia capra iti apartine pe sistemul “vrei sa platesti chiria luna asta ? vrei si-o bere dupa program? da’ ceva n-ai manca ?” Deci vedeti, nu e ca si cum te obliga cineva. Daca le vrei, lucrezi, daca nu, nu lucrezi. Exista ceva mai corect pe Pamant ? Putine lucruri, va spun eu.
Pana aici, da bine la calcul. Ecuatia e cam asa. Stai capra cateva ore pe zi, mai faci una alta pe acolo… iti intri cum se zice in atributii, treaba merge, vine ziua de salar, ptiu ptiu ptiu… numeri banutii, platesti chirie, berea, datoriile la banci, tragi linie, scuipi in san si-o iei de la capat. Dar merge, e ok, ca doar nu esti vreub print crescut in puf, sau vreun pretentios. La tati ni’ greu. Si uite cum ecuatia de mai sus e ok exact in parametrii indicati mai sus. Dar ce te faci cand apar cu timpul tot felul de factori ?
La ecuatia asta se adauga faptul ca in timp sezisezi cum in ochii stapanirii arati tot mai stramb. Adica… tu nu te-ai schimbat, esti acelasi de acum un an si faci treaba tot la fel sau eventual mai bine, inclin spre a doua chestie. Doar ca tu arati tot mai stramb. In ochii stapanirii incepi sa semeni cu un copil de gradinita semi handicapat. Asa ti se explica lucrurile cel putin, ca si cum ai fi. Gesturile iti sunt interpretate, rastalmacite, cu alte cuvinte cineva incearca sa te convinga printr-o elaborata si lunga (si istovitoare) spalare de creier ca esti prost. Sa nu excludem varianta ca poate esti …”but again” ..daca esti.. la ce dracu te mai tin acolo ? Stim deja ca nimeni nu da nimanui nimic pe gratis, deci ?
Tu, sapator cu sapaliga pe plantatia cu pricina, ai si colegi. La un moment dat unul atinge iluminarea. Gaseste alte zari, mai albastre. PUF ! Se evapora, dispare. Tu … ramai. De cand s-a inventat locul ala de munca tu ai tacut ca un cacat in iarba indiferent ce. Ti-ai vazut de gaste, nu ai intrat in discutii nepotrivite, nu ai vorbit urat, nu ti-ai impus punctul de vedere. Acea durere in cur strans legata de parerea lumii s-a dovedit in final o arma impotriva ta. Ca urmare, tu ramai, eventual cocosat ceva mai mult de greutatea unei munci lasata uitarii si timpului din pricina iluminarilor mai sus amintite.
Si-am stat azi si m-am gandit si m-am socotit. Bah frate… nu esti in pozitia in care daca maine renunti nu mai ai ce manca. Nu esti in pozitia in care daca maine renunti se intampla ceva special, ba se intampla tocmai spre nimic. Realmente nu depinzi de oamenii aceia, ei cred ca depinzi de ei. Ba mai mult, ce te faci ca de unde pentru unii esti prost, pentru altii poti fi destept. Altii care chiar te vor. Asul din maneca sau cum sa va explic, va zic dupa ce meditez bine la toata teravura asta. Da’ oricum dupa ultimele concluzii, mi-am pierdut lingurita de mancat cacat. Azi a fost ultima zi… mancam asa ..molcom..ardeleneste si …am pierdut-o. Si atunci mi-a venit in minte un gand…
Eu de ce nu m-as ilumina zilele astea ? Am macar un singur motiv sa nu o fac ? N-am. Deci … plan de bataie: alte zari albastre si … multi luxi.
Si pe mine m-a “lovit” iluminarea asta. Doar ca momentan eu nu mai am “libertatea” de care vorbesti tu mai sus. Mi-au aparut doua gaze care cer acasa lapte si pampersi, asa ca ecuati e ceva mai complicata. Insa daca tu poti face inca pasul acesta, te sfatuiesc sa nu te uiti inapoi, pentru ca stiu ce simti!