Mult inainte de E-mail, mult inainte de Wall-E, mult inainte de E-uri adaugate, a fost Zenit E. Un aparat foto rusesc, robust, greu, conceput pentru a servi cu gratie atat scopului pentru care a fost destinat precum si aceluia de arma alba caci invartit in husa lui de bratul potrivit ar fi putut arunca un teuton de pe cal. Erau vremurile in care strandurile erau pline de oameni care ascultau Fun Factory si Mister President. Vremurile in care iti cumparai filme si nu apasai pe butonul ala declansator ca dementul. Pentru ca o fotografie ratata insemna gaura in buzunar.
Eram rupt in cur si pe atunci si-mi placea fotografia. Asa ca am facut rost si de un exponometru si incet incet am reusit sa sutesc de la taicamiu obiective de diferite marimi, inele de dublare si alte minuni, am invatat despre timpi de expunere, diafragme si in scurt timp ieseau fotografiile asa cum imi doream. Era suficient sa privesc pe fereastra si dadeam valoarea pe care o indica si exponometrul fara sa ma uit. Da… eram atat de bun. Dar toate trec, sau se uita, sau nu mai conteaza.
Intretinerea pasiunilor era mai scumpa pe atunci. Cat sa fi trecut, 10 ani ? 10 ani pentru ca oricine are un 1000 de lei sa isi poata cumpara un aparat foto cat de cat profi si sa apese pe buton ca descreieratul, sa descarce pozele pe calc, din 100 sa aleaga 10 reusite si sa trambite sus si tare ca e fotograf. 10 ani in care evolutia a atins cele mai inalte culmi, astfel incat aproape poti sa iti cumperi talentul. Mi se pare putin trist. Nu din invidie. Nu din nostalgie. Ma gandesc cu tristete la faptul ca din ideea de confort tindem sa imbratisam prima chestie care ne sare in ochi: a depune cat mai putin efort. Ma scuzati daca eu cred ca asta ne handicapeaza ?
Scriam in trecut despre “generatiile origami” care au urmat. Copiii din hartie de ziar. Nepregatiti pentru viata, nepregatiti pentru o societate competitiva, a pradatorilor si a pradatilor. Cei obisnuiti ca in orice context de viata sa apese butonul si sa descarce fotografia fara a-si pune vreo clipa problema dedesubturilor. Vom ajunge sa simulam viata ? Vom patina pe gheata subtire fara a ne pune problema adancului intunecat de sub picioarele noastre ? Ce te faci atunci cand gheata se sparge sub tine si habar n-ai sa inoti ? Acea sansa de supravietuire de 1 la 100 nu mai exista nici ea. Si te scufunzi… cu tot cu butonul tau magic.
Invatati meserii dragi tineri… invatati sa faceti lucruri si sa le intelegeti functionarea. Pentru ca in societatea pe care au conceput-o pentru voi, se moare usor din ignoranta.
