Insomnia

Stateam acum si ma gandeam … ca am avut parte de atatea experiente …si totusi prea putine fata de altii, prea marunte, prea neinsemnate. Cu toate astea, dupa cele avute.. poti sa ma iei si sa-mi faci multe si sa-mi pastrez figura de poker, sa privesc in gol cu orele, cu zilele, cu saptamanile, sa mor de foame fara sa fac scandal… sa beau apa daca am si sa nu beau daca nu am… sa sufar ca si cum m-as uita la un documentar prost si dezamagitor despre inmultirea lenesilor, sa fac ce-o fi daca o fi si sa nu fac nimic daca n-o fi.

Ei bine… gandindu-ma la senzatii traite, mi-am adus aminte de momente in care nu puteam sa dorm. Eram plin de ura pe atunci, insetat de razbunare, doritor de macel si urzitor de urzeli. Si ca orice om incatusat de asemenea “marete” idealuri, eram al naibii de singur si nu puteam sa dorm.

Am incercat ce am stiut si a fost inutil. Si mi-am zis intr-o zi … “poate Dumnezeu”. Mai… eu nu ma duc la biserica. Nu stiu daca numar pe toate degetele pe care le posed datile in care am calcat in biserica in scopul pentru care aceasta-i destinata. Deci care Dumnezeu ? Ca eu mi-am asumat mereu statutul de nemernic. Am zis asa: “daca exista un Dumnezeu si-i dat sa ma calce pe cap…o va face pentru ca oricum merit. Daca ma va ierta ..ma va ierta…daca nu … nu …eu asta sunt si aici ma termin si ce-o veni dupa e bun venit”. Pe sistemul asta. Am evitat sa ma rog meschin doar cand am avut nevoie pentru ca n-am avut niciodata siguranta ca ma asculta cineva. L-am luat pe “nu stiu” in brate. O fi ? “Nu stiu !”

Apoi mi-am dat seama ca …atunci cand esti singur …cu adevarat singur…e ceva acolo. Si nu-i numai acel ceva care s-ar putea numi “Dumnezeu”. Sa nu intram in detalii, sa fiti linistiti domniile voastre si eu sa nu ajung la nebuni, ideea e ca golul nu-i gol. Perceptiile iti spun ca spatiul acela nu-i vacuum … si tot felul de ganganii iti gadila simturile si mai ales gandurile lucrand la ele cum lucreaza bunica cu andrelele la pulovere. Si fiind destul de singur si nedormit in acea perioada mi-am zis ca nu-i nimic de pierdut daca as incerca sa-mi cunosc Dumnezeul, de-o fi real sau de mintea mea inventat. Era ceva acolo ce-mi spunea cumva ca nu sunt singur intr-un fel placut si mai era ceva acolo care-mi spunea ca nu sunt singur dar intr-un fel care-mi rascolea toata fiinta si imi dadea senzatia aceea ca “ceva rau s-a intamplat”…senzatie nejustificata si cu care sunteti banuiesc familiari ca-i comuna la oameni si alte dobitoace.

Nu am sa intru in detalii oculte si sapaturi ale mele pe taramuri “tarantine” ca nu-i nici locul nici momentul dar in acea perioada am gasit ca din intamplare o melodie. “Tatal nostru” in limba aramaica. Sau cel putin asa zicea acolo, la buchie. O fi, n-o fi… stiu doar ca asa a inceput vindecarea mea. Am ascultat-o prima data si m-a linistit, mi-a adus relaxare si pace. Am lasat-o pe repeat si m-am trezit dimineata. Pe semne reusisem sa adorm. Si apoi am reusit sa adorm de fiecare data, noapte de noapte si melodia mi-a devenit singurul prieten. Si-apoi am inceput sa imi pun intrebari. Si tot nu am raspunsuri …dar ceva in mine imi spune ca indiferent daca dumnezeul din Biblie este cel real, indiferent daca vreuna din cartile sfinte este adevarata sau sunt toate niste facaturi, indiferent daca noi suntem cu totii sortiti nimicului …sau nu … STIU ca nu sunt singur. Stiu ca niciodata nu voi fi singur. Pur si simplu o stiu. Si as vrea sa stiu cui trebuie sa-i multumesc pentru asta.

Iar daca as avea mai mult de spus… sa ma scuzati… dar am nevoie de putina intimitate.

Si mai stiu ca orice ar fi de acum… de maine… de luni…de joi … indiferent ce incercari mi-ar aduce viata.. sau eternitatea daca dupa moarte se mai cerne ceva prin om … eu am sa pot sa dorm. Pentru ca melodia asta e uneori pe repeat in mintea mea.