Smiorcaiala

Ieri ma gandeam … “cine sunt eu” ? O aglomerare de celule si sentimente, un fiu, un frate, un iubit, un prieten, un angajat, un cetatean care-si huleste tara, un posibil viitor revolutionar si deci un posibil viitor ucigas, un posibil orice, un om cu motivatii proprii, un caracter intre 7 miliarde de caractere (daca punem si cainii comunitari ajungem la cifra asta, majoritatea au mai mult caracter decat unii oameni). Bine bine…dar…cine sunt eu ?

Daca societatea s-ar fi ghidat dupa alte reguli, definitia mea despre mine ar fi fost cu siguranta alta, dar raportat la ceea ce conteaza cu adevarat astazi, eu sunt suma lucrurilor pe care stiu sa le fac. Eu sunt aportul pe care il pot aduce. Dar nu-i destul. Aceasta “suma a aptitudinilor” are un + si un – . O scara, daca doriti. Unde ma aflu eu pe aceasta scara ? (in functie de ceea ce as putea face si ceea ce am facut din ceea ce pot efectiv sa fac). De aici groaza mea. In spatele meu, la doar cativa pasi, ranjeste minusul. Ranjeste urat, penetrant, cu dintii galbeni si gaunosi. Si asteapta. Asteapta sa cad in el si sa mor asa… insulitat. Caci iata-ma la jumatatea vietii (cu optimism).

Ideile de mai sus trimit la comoditate. Pai cum…de unde si pana unde…comoditate ? Pai simplu. Milioane de oameni vor. Au dorinte. Vor diverse lucruri. Vor o casa mai mare, vor o masina mai luxoasa, vor mai multi bani in cont sau vor pur si simplu sa calatoreasca mai mult, sa citeasca mai mult, sa traiasca in definitiv mai mult asa cum si-ar dori ei si mai putin cum le cere sistemul. Problema e ca lucrurile se opresc la vrere. “A avea” este deja un termen care implica actiune, e un pic mai brutal. A avea vine mana in mana cu ceva ce ne sperie si care se numeste risc. A avea presupune renuntarea la comoditate, la viata ciclica cu care suntem obisnuiti, la asumarea esecului, o data…de doua…de cincizeci de ori. Dar … rasplata invizibila cu care mai vine acest “a avea” este libertatea. Caci omul care moare dupa sute de esecur intru “a avea” a murit liber, fata de cel care intreaga viata “a vrut” si a murit pe fotoliu, in sufragerie, schimband canalele la TV.

Si cel mai groaznic mi se pare sa ai o asemenea revelatie cand nu mai ai timp. Cand esti e patul de moarte, cand tragi ultima gura de aer, cand arunci in jur o ultima privire sufocat de plamanii prosti…un gand sa urle in tine: ” am stat.. intreaga viata …si am asteptat…precum boul… si iata, am trait degeaba !”

Da dragilor… indiferent ce ne dorim, nu va fi precum muntele ce vine la Mahomed. Trebuie atins. Si asa cum stelele necesita un minim de efort pentru a fi atinse, orice lucru necesita un minim de efort pentru a fi atins. Oamenii sunt dispusi sa se miste pentru “a avea”, exact pana la linia dincolo de care apare riscul. Se opresc acolo, considerand ca pasii facuti sunt suficient si asteapta. Asteapta increzatori in drumul parcurs ca si cum ar fi fraierit universul. Si se trezesc peste ani, in acelasi punct, fraieriti.

Vrei un job mai bun ? Renunta la mizeria ta de job si cauta un job mai bun ! Vrei o masina mai frumoasa, o casa mai mare ? Croieste-ti drum prin viata, invata sa faci mai multe, pune-te in valoare mai bine, da din coate si le vei avea. Iti doresti sa calatoresti, sa vezi lumea ? Dar nu ai bani ? E teama ! Urca in primul tren si vezi unde te duce cu banii pe care ii ai, munceste cu ziua pe unde ajungi, castiga-ti painea din loc in loc si vezi lumea, banii nu-i vei avea in mana niciodata. Vrei sa atingi un alt prag spiritual ? Ia-ti gandurile cu tine, lasa caldura caminului, lasa familia si du-te si traieste singur in pustie. Pur si simplu FA-O ! Nu astepta…. nu maine… nu ” cand o sa ” … ci acum. Momentul potrivit nu exista ! E o notiune inventata din temeri.

Nu ai dreptul sa te smiorcai pentru ceea ce nu ai. Ceea ce nu ai sunt cele pentru care nu ai fost dispus sa lupti. Comoditatea te impiedica sa ai. Faptul ca iti doresti iti alimenteaza speranta. Si e suficient pentru a te face sa te trezesti si maine dimineata dorind. Si e aproape ca si cum ai avea…esti doar la un pas distanta. Mereu un pas distanta. Mereu acei 50 de centimetri pe care nu-i vei micsora cu 1 milimetru macar in viata asta, apoi vei muri. Pentru totdeauna. Si s-a terminat.Doar pentru ca ai ales sa iti doresti din comoditate ceva iluzoriu in loc sa te zbati in mizerie departe de confortul garantiilor si a “rulajului obisnuit de zi cu zi” transpirand sudoare insangerata pentru a trai ceva real.

Sa nu ne smiorcaim pentru cele care ne sunt departe, doar pentru ca asteptam ca ele sa faca picioare si sa ne raspunda la fluieraturi. E culmea lipsei de educatie.

Nu controlam sanatate, sentimente, cataclisme … avem dreptul sa ne smiorcaim cand acestea ne ating in mod neplacut. Dar pentru celalalte… nici un scancet nu este permis !