Traim vremuri urate. Vremuri in care pana si razboaiele se duc altfel. Nu mai este vorba despre numarul de victime ci despre numarul de oamenii vii manipulati. Este vorba despre inselatorie. Puterea sta in sclavi. In sclavii care traiesc iluzia libertatii ca pe o satisfactie. Satisfactie pe care s-au obisnuit sa o numeasca normalitate.
Astfel… ochii sunt inchisi. Un om poate disparea subit din multime si nimeni nu va observa. Ne putem imagina totul ca pe o imensa sfera, care cuprinde in interiorul sau sfere mai mici. Sfera uriasa este lumea, intregul, totul planetar. Sferele mici sunt nivelele personale ale fiecaruia, nuclee care inseamna familie, cercuri de prieteni, anturaj. Si sunt atat de mici sferele cele din urma incat sunt precum bulele de gaz in damigeana de sifon. Orice fel de nedreptate si meschinarie la nivel de sfera-mama va fi insesizabil pentru celelalte bule de sifon, sesizabil si semnificativ pentru o singura mica si umila bula, cea de care apartine individul, familia sa, anturajul sau, prietenii sai.
Orice se poate intampla oricui, oricine poate fi ucis, oricine poate fi rapit, oricine poate fi torturat, ochii lumii vor ramane inchisi, indreptati inspre televizoare, facturi, ipoteci, masini, locuri de munca, nevoi primare, nevoi personale, nevoi de tot felul si in final… cuvantul pe care am ajuns sa il rostesc des, egoism.
Acest proces s-a format in generatii, s-a plantat o samanta care in timp a dat roade. Samanta falsei normalitati. Astfel, suntem ocupati cu tot felul de serbari, paine si circ, nimicuri care servesc drept surogat si care sunt menite a ne umple vietile intr-un mod absolut artificial si in realitate lipsit de valoare. Am vorbit in ceva articole trecute despre adevarata realitate si falsa perceptie a realitatii. Marea smecherie a fost inocularea in om a ideii ca falsa perceptie a realitatii este adevarata realitate, astfel incat cea din urma nici nu mai exista, s-a dizolvat, a disparut. Si nimeni nu-si mai pune intrebari legat de ea.
Ni s-a servit un tipar de viata, cu reguli de viata, cu limite si parametrii intre care sa incadram totul. Gandim prea putin pentru noi insine atunci cand putinul timp ne permite sa gandim. Pentru ca si atunci cand gandim, ceea ce ne-a fost inoculat ne conduce spre anumite tipare de gandire. Vedeti… ni s-au trasat deja drumurile, cararile, potecile si nu mai luam macar in calcul ca am putea lovi cu securea defrisand boschetii din jur si croind drumuri noi.Ne-a fost extirpat acest nivel de gandire. Suntem supusi optiunilor lor. Mai mult, pentru ca numai gestul de a pune mana pe secure reprezinta dupa regulile inoculate in om, o crima, iar pedeapsa este pe masura, astfel incat criminalul dispare, e dizolvat indirect, lasat sa putrezeasca in suc propriu.
Sunt pline orasele de cersetori si oameni fara adapost care au incercat alte cai. Drept urmare, ajunsi inutili pentru sistem, refuzand sa mai faca parte din mecanism, nemai producand pentru sistem si-au taiat craca de sub picioare si sunt sortiti unei morti lente dar sigure. Sistemul sustine viata dupa calea care ne-a fost inoculata in constiinta ca fiind singura cale. Te desprinzi de sistem… mori in mizerie. Sa fie oare o intamplare ?
SISTEMUL ESTE DUSMANUL NOSTRU COMUN !
