- Ia-ma cu tine ! Vin.
- Cum ?
- Sa ma iei, sa ma vindec. Am obosit. Putrezesc. Raul ma consuma aici.
- Omule, nici eu nu cred povestea cu pironul ala. Speranta ma trage incolo, ai spus bine. Ma duc in chip de necredincios, da’ ma duc.
- Ah ! Trebuie ca-i intradevar doar o poveste. Batraneli. Baliverne. Nimeni nu stie unde-i locul cu pricina. Cum se poate sa stii dumneata?
- Am visat.
- Ai visat !
- Am visat. Sunt semne ! Semnele sunt mereu cu noi.
- Vreau sa vin. Vreau liniste, intelegi? N-ai sa ma lasi aici. Sa dormim .. ai incredere, altfel nu poti calatori langa un strain.
- De ce te-as lua? Merg singur ! Mai bine plec de-acum.
- Daca nu ma iei, la ce bun sa te mai duci oricum? Intelegi?
- La naiba ! La naiba ! O patura ai ?
- Blanurile de animale din cufar. Acopera-te cu ele.
Dimineata veni ca un fur, cu ceata si un ger care trecea prin straie si ingheta aerul in plamani. Strainii erau deja de un ceas pe drum, taind padurea, luptandu-se cu nametii.
Mergeau tacut pastrandu-si fortele, ca doua naluci marunte in nesfarsirea pustiei. Imparteau mancarea, blanurile, ceaiul rau din lichenii si buruienile gasite sub zapezi. Pasul le era la fel de hotarat si intr-a doua si intr-a treia zi. Dar intr-a patra, pe la amiaza, calauza se opri. Traversasera padurea si in jurul lor se intindeau campii albe si toate directiile aratau la fel.
- Nu te mai duc !
- Cum ? Unde nu ma mai duci ?
- Nicaieri ! Intoarce-te pe unde am venit !
- Nebunule! Viscolul a acoperit urmele. Ce te-a apucat ?
- Ma crezi prost? Te vad. Te simt. Te miros. Tu nu esti ca oricare altul.. Nu esti ca mine. De trei zile ne ies in cale caprioare, cat am umblat singur abia de-am vazut una. N-am vazut urma de lup desi pana sa ajung la stana m-au urmarit tot drumul ca pe vanat. La stana nu erau oi. N-am auzit pasari. Si toate intrebarile tale despre locul bisericii. Cine esti ? Ce vrei ?
- Revino-ti din nebunie omule si sa ne vedem de drum. Gerul iti face asta.
- Nu gerul. Tu !
- Misca-te omule !
- Nici un pas. Murim aici, inghetati. Indracitule !
- Pentru o mana de popi? Pentru un cui ruginit ? Pentru o baraca darapanata ?
Dar sirul intrebarilor se curmara sub impunsatura lamei de pumnal. O data, de doua ori, de cinci, de cincizeci de ori, pana cand zapada se topi rosie sub cei doi. Buzele muribundului inca miscau murmurand, iar drumetul se apleca sa le soarba cuvintele.
- Noi suntem echilibrul. Binele fara rau devine rau. Nebunule ! si vantul le purta mai departe, inghetate: nebunule.. nebunule…
Drumetul se intinse in zapada. Era prea departe de toate. Isi ademenise tovarasul in directia opusa si-acum ramasese singur, cu gerul. Statea intins pe spate si o toropeala placuta incepu sa-l invaluie. Un corb tasni pe deasupra sa. In apropiere se auzeau lupii. Urletul lor se asemana acum cu un cantec al padurii.
Inchise ochii si vazu ramurile inmugurind, paraiele umflandu-se, secand, soarele dogorind, frunzele inverzind, pentru ca apoi sa ploua, frunzele sa cada galbene purtate de vand in vartejuri, sa se faca loc, sa ninga din nou.
Imagini.. un piron indoit.. maracini… un olog alergand zbierand frenetic .. un coif de legionar roman… si apoi liniste. Linistea.
Sfarsit
dragut. (cred)
multam ! (cred)
Hmmmm. Imi pare ca are substanta, dar cred ca e cam prea…schematic/razant. Marchezi tu acolo in dialog ce se intampla, dar nu pui nimic intre, nu faci trecerea deloc. La modul in care se vede, astia-s amandoi ori telepatici, ori cam teleghidati, pentru ca nu detaliezi ori arati cum si de ce, cititorul nu prea apuca sa ii inteleaga ori sa ii urmareasca. Mai mult deocamdata nu-mi dau seama exact pe unde e problema.
im icer scuze ca intreb…, dar di ce ar trebuii sa fie o problema? persoanele care au trecut prin … “momente tari” nu mai au nevoie de atatea cuvinte pentru a descrie… lucruri…, se face referire la ceva…, se transmite o … “esenta…”, si fiecare ii atribuie gustul care-l prefera
de ex:
io zic : mancarea asta are gust rau
porcul intelege: mancarea asta are gust amar
, dar io ma refeream la un gust acru…, pana la coada e limpede ca vorbim de mancare (ASTA!) si ca nu e buna.
si oricum scopul povestii era sa sublinieze substanta…, asa ca a lasat pe fiecare cititor sa atribuie gustul care-i vine…
(cred)
(imi cer scuze ca ma simt dator sa zic…)
@Diana…, treci si pe la mine si zi-mi si mie…, care-i treaba…,ce nu fac bine…, te rog frumos…
@SomeOne, multam fain pentru evidenta reactie de prietenie, si io as fi facut la fel ( defapt astept o ocazie : D ), io am rugat-o in trecut pe Diana sa opineze mai pe larg, ca-i chiar foarte buna la asta si aveam nevoie de niscaiva critici de la oameni care stiu sa le ofere, iar ea stie. @Diana …da, sunt trei chestii pe care le zis sus si tare ca fiind reale: 1. nu am rabdare, n-o gasesc 2. cand am inceput prima parte nu am avut habar cum o sa continue si unde o sa duca, am scris totul “din mers” 3. a zis Someone ceva ce se reflecta cam in tot ceea ce scriu eu “persoanele care au trecut prin … “momente tari” nu mai au nevoie de atatea cuvinte pentru a descrie… lucruri…” ..am tendita sa presupun ca toata lumea intelege ideea si de-asta nu prea o polizez la colturi.
@SomeOne Nu-i niciodata bai de o intrebare zic eu, asa ca n-ai de ce-ti cere scuze. Si sa stii ca nu “atacam” Porkul. Ca sa raspund la intrebare: nu-i vorba de “mai multe cuvinte pentru a descrie lucruri”, ci mai degraba de…mai multe lucruri acolo in povestire. Nu e problema ca n-as intelege bucatile care sunt acum, ci e problema (imi pare mie) ca nu se leaga intr-un tot anume. Sigur ca poti spune ca fix asta e intentia si ca e bine asa, eu n-am sa neg. Zic doar cum se “vede” de la mine si ce cred ca ar prinde bine, chiar pentru sublinierea substantei. E drept ca poti atribui gustul care doresti, dar intensitatea gustului e dat de…bucatarul-autor si la intensitatea asta as fi preferat eu sa mai fi lucrat.
Si ah, marturisesc cinstit ca nu stiu de-i invitatia o cerere ori doar o ironie anume…
@porculdeyork Apai ce zici tu cam e definitia ciornei ori a ganditului cu creionul pe hartie. Ceea ce nici nu-i rau in sine, depinde doar de ce anume vrei pana la capat. Cata vreme ti-e de ajuns sa le “dai afara” asa, poate fi absolut suficient.
@multam’ Diana. si pentru vizite si pentru ca-ti expui ideile, dupa parerea mea asta-i genul de discutii constructie pentru blogurile de orice fel: cum se vede prin ochii mei de cititor si ce cred eu ca lipseste sau e in plus. pe sistemul ca nu-i nimeni in blogosfera (v-am zis ce mult urasc mizeria asta de cuvant?) suficient de “vero” incat sa nu aiba loc pentru mai bine sau sa nu trebuiasca sa plece urechea sa asculte.
Sa-i zicem deci blogocub
Multumesc de primire, pe aici vin cu drag
invitatia nu-i ironie. nu-i nici cerere, deci nici o senzatie de obligatie…, cat de mica…, e o … rugaminte.