Ce nu mi-a sunat bine

Eu citesc Trilema uneori. Nu-s unul dintre cei fideli, dar ca sa aveti o imagine, este o pagina de pe web pe care o deschid mai des decat pe altele. A devenit un loc pe care il cunosc si Popescu reuseste uneori sa arate niste directii in care nu vroiam sa privesc sau pe care nu le vedeam pur si simplu. Zic uneori desi el probabil le arata mai des de atat dar pretindem ca suntem oameni mari si orgoliosi si greu privim in directiile aratate de altul si mai rar spre deloc recunoastem. Na bine, citind Trilema ultima data am dat peste un articol si prin urmare, l-am si citit.

In mare omul zice ce il doare pe el, foarte bine, sunt si de acord in proportie de 90% cu ideea generala pe care o exprima omul acolo, ca toate chestiile alea ascund o idee generala si-anume ca in viata “ori suntem, ori nu mai suntem” ca n-are sens sa ne jucam de-a jumatatea de masura. Pierdere de timp pentru noi, plictisitor spre scarbos pentru privitori, bun. Dar mai zice el la un moment dat o chestie marunta asupra careia vreau sa ma opresc:

“esti sarantoc pentru ca esti si prost si incapabil”.

Prostia desigur poate avea cauzele ei in saracie. Incapacitatea (impotenta daca doresti) de asemenea, poate avea cauzele ei. Dar nu cred ca-s acestia factorii definitorii. Caci am putea trage concluzia ca toti oamenii capabili si destepti sunt bogati. As putea sa fac o lista cu astfel de oameni care au murit in mizerie. Din fericire nu am nici rabdarea si nici interesul sa o fac, ma credeti pe cuvant sau dati un Google ca-i sfant.

E frustrant sa nu ai o baza si sa nu poti incepe nicicum sa “iesi in fata”. E frustrant sa te balacesti intr-un ochi de apa care sub soarele arzator devine mlastina si te prinde acolo. Sa presupunem ca depinzi de mizerabilul numit Sistem. Nu ai mai mult decat ceea ce iti ofera, iar ceea ce iti ofera se numeste subzistenta. Daca te lipsesti o singura luna de Sistem, un 30 de nenorocite de zile (ma rog, alea lucratoare), te simti ars in cur cu un varf de bocanc nelubrefiat pe care scrie VIATA.

Tara geme de oameni care nu reusesc sa construiasca o trambulina de pe care sa faca saltul care ar putea schimba pentru ei din acea clipa totul. Pentru ca sunt incapabili sau prosti nu cred. Poate pentru ca le este teama. Cu asta as fi de acord. Cu faptul ca in general si ca o tendinta, oamenilor le e teama sa nu ramana si fara putin pe care il au. Cu alte cuvinte ei cer garantii. Pai … nu ! Si cu pula in cur si cu sufletul in Rai este putin dificil, si eu zic.

Atunci mai degraba TEAMA este o cauza a saraciei, adunata cu prostia si cu incapabilitatea poate da rezultate remarcabile in atingerea unor cote de saracie maxime.  

Cum sa o judec atunci ? Sa inteleg in final ca intre ingredientele unei vieti decente ar fi disponibilitatea de a pierde totul ? De a-ti asuma riscul ? Adunat cu inteligenta si aptitudini ? Mie asa imi iese la reteta, sa vedem daca in curand imi gasesc curajul, clipa…  si daca ma supraevaluez in acel moment, am belit si pula. Este cu siguranta avantajat acela care n-a fost nevoit sa treaca peste factorul TEAMA, cel care a avut baza, inteligenta si a fost apt. Vorbim despre un exemplu de om care isi permite sa sara de pe trambulina de mai multe ori pentru ca nu isi va frange gatul. E importanta baza.

Oamenii vad planuri. Planuri de viata. Empatizeaza cu o sumedenie de planuri ale celorlalti pe care le pot intelege, analiza, judeca, insa ei, ei insisi, stau cu picioarele pe un singur plan, al lor. E planul general, cel la care raporteaza inconstient totul, cel care le intra primul in calculatii. De asta totul, este si va ramane mereu… relativ. Nu exista obiectivitate in realitate.