Viata legat la ochi

Obisnuinta. Te trimite la lucru de dimineata 5 zile din 7. Te aduce acasa. Te aseaza frumos pe scaun si te uita acolo in timp ce tu iti platesti facturile, semnezi contracte cu garantii ipotecare, te uiti la televizor, citesti, mananci o supa calda pregatita de mana nevestei. Obisnuinta te ridica uneori de pe scaun si te trimite la buda, sau la cumparaturi sau pe o ruta aleatorie cu autobuzul, dar va avea grija ca tu sa te intorci pe scaun. E ceea ce stii, e ceea ce vezi, e tot ceea ce ai nevoie sa stii si tot ceea ce ai nevoie sa vezi. Si in definitive, de ce ti-ai bate capul cu mai mult. Adevarul este ca nu ai nevoie.

Exista doua feluri de oameni. Cei care stiu si aleg sa-i doara si anume in cur, lucru care e de inteles caci vorbim despre un drept divin, acela de a alege (daca nu cumva si alegerea e cumva subordonata gandirii logice pentru ca in definitive CE POTI FACE TU CONCRET? NIMIC!). Cei care nu stiu, nu vor sa afle, sunt probabil si incapabili sa stie si sa afle. Isi duc vietile precum calul de povara si predau stafeta la plecare unui tanar murg mai apt.

Care e defapt problema aici ? Nu este neaparat o problema. Care e defapt problema mea aici ? Asa suna parca mai corect, caci e tot o chestiune de drepturi ca eu sa am sau sa nu am o problema cu scenariul de mai sus.

Ei bine, dupa parerea mea, e o irosire sa traiesti si sa mori legat la ochi. Ai cel putin datoria de a arata si celor de langa tine directiile in care tu privesti. Mai departe nu te priveste, nu-i treaba ta cine si ce si daca a inteles, dar poti intinde degetul aratator. Nu te doare. Nu te costa. Este o reala irosire sa iti duci viata pe Pamant intr-o bula de sapun. Bula de sapun in care mica ta lumea e aproape intangibila pentru ca tu, micule viezure ascuns in pamant, ai facut un pact cu sistemul. Si milioane de alti viezuri sarguinciosi din milioane de alte bule de sapun creeaza impresia ca intreaga lume le copiaza modelul de viata si totul e in final o uriasa bula de sapun care la nivel macro copiaza nivelul micro.

Cum este adevarata lume ? Cum este adevarata viata ? Care sunt adevarurile pe care le negam ? Care sunt lucrurile pe care nu suportam sa e auzim ?

In lumea noastra nu exista nici un fel de certitudine. Nu exista certitudinea clipei urmatoare, nu mai vorbim de ziua de maine. Nu mai vorbim de certitudinea fidelitatii intr-o casatorie, certitudinea reusitei unei operatii banale pe scrot, certitudinea reusitei unei afaceri “sigure”, garantia calitatii unui produs, etc. Certitudinile de orice fel sunt inventii ale mintii umane, iar radacinile sunt cele mai meschine. Pentru ca oamenii platesc pentru garantii. Vor sa creada in garantii. Sunt dispusi sa sacrifice mult pentru garantii de orice fel. Desi ele… nu sunt altceva decat fum.

Omul este o fiinta nemernica si josnica. Asa cum in egala masura poate vindeca, poate si distruge, iar instinctual sau este distructiv. Cealalta directie se cultiva, se educa, insa instinctul este acela de a face rau. Suntem seminte ala raului. Omul este de un sadism gretos pe care l-a demonstrat de nenumarate ori de-a lungul timpului. Dovezile sunt coplesitoare. Sa nu ne negam adevarata natura atunci cand privim in oglinda. Dar o vom face. Mai suntem pe langa toate si ipocriti si mincinosi.

Viata exista in fapt sub umbra mortii.

Realitatile nerostite ale minunatei noastre lumi, dincolo de iluzia vietii in balonul de sapun al “normalitatii” sunt ca tu contolezi un procent insignifiant al lucrurilor care ti se intampla. Balonul tau de sapun iti ofera o falsa senzatie de control, dar se va sparge la primul factor exterior care ar putea lovi cu nepasare si cruzime. Pentru ca in realitate ceea ce ti se intampla tie nu conteaza. Ceea ce se intampla oricui NU CONTEAZA. Decat pentru micul balon de sapun in care e prins acel cineva +/- cateva nesemnificative alte fapturi umane. O sumedenie de alti factori asupra carora nu ai nici un dram de control iti pot schimba viata in secunda urmatoare.

Atata timp cat inca respiri ai sanse sa iti ingropi copilul sau pe oricare dintre cei dragi tie, sa fii lovit de o boala necrutatoare care sa iti transforme restul vietii intr-un iad. Toate sansele ca cine stie ce animal sa-ti violeze copilul, sau de ce nu, pe tine. Toate sansele ca sotia ta mult iubita sa se imparta intre cei mai buni prieteni ai tai. Toate sansele sa pierzi cele doua picioare pe care pasesti ca un adevarat biped pe strada ca si cum n-ai avea nici un motiv de recunostinta. Oricine ai fi fost ieri, oricine ai fi astazi, in orice punct te-ai fi aflat ieri, in orice punct te vei afla maine, ai toate sansele sa orice. Si controlul pe care il ai tu asupra acestor lucruri este undeva in procente cam cat negru sub unghie.

Reala lume in care traim e definita de incertitudine. Carpele care ne acopera ochii au fost inventate pentru ca viata sa capete un sens. Pentru ca daca n-ar avea un sens, oamenii ar incepe poate sa isi traiasca putinul cu adevarat. Nu s-ar mai justifica nimic, nici constructiile, nici locurile de munca, nici facturile, nici imprumuturile la banci, iar gandurile de fata n-ar mai suna ca vorbele unui nebun. In conditii certe de incertitudini cel mai logic si rational lucru este reintoarcerea la natura. LIBERTATEA de a efectiv trai! Sunt convins ca lumea ar putea gasi alte puncte de sprijin, ar gasi resursele de a se autoalimenta. Dar suntem atat de indoctrinati, atata de devotati unicului mod de a trai pe care il cunoastem incat nici nu mai conteaza ca jumatate din viata pretioasa o dormim, iar din jumatatea care ramane cel putin inca 50% o traim pentru altii in detrimentul propriei persoane.

Traim in lanturi invizibile, traim cel mult 25 % dintr-un 100% care ne apartine. Nu e minunat ? Pentru ca eu… cred ca este !

Asta ar trebui sa iti faca viata mai placuta.