Musca de cacat VS. Gandacul de balegar

Faceam acum ceva vreme o observatie intr-un comentariul la un articol, pe un alt site. Irelevant contextul, ideea este ca vorbeam despre un fenomen pe care l-am observat si care am considerat acum ca merita dezvoltat putin: pseudo-cultura.

Din fericire, noi oamenii avem nuante care sa traseze limite. Nuantele nu mint, nu disimuleaza, nu se pot imbraca in alte straie decat cele care le-au fost date spre purtare. Nuantele fac diferenta si de-aici probabil si expresia de “diferenta de nuanta”.

Sa luam spre exemplu doua insecte care sa ne ajute sa intelegem mai bine ideea: musca de cacat si gandacul de balegar. Aparent ambii trag la cacat si manifesta aceleasi pasiuni scatofile, nutresc acelasi sentiment de iubire pentru fecala, traindu-si vietile maronii in umbra vidanjei. Si totusi detaliile fac diferenta. Caci ne fura ambalajul si scapam din vedere continutul. Musca de cacat este oportunista cautand deschideri neatente in gauri de fund, in timp ce gandacul de balegar este mai degraba harnic, meticulos, sarguincios. Musca este o lenesa care nu dovedeste nimic, ba chiar contribuie negativ la imaginea gandacului de balegar cel muncitor si strangator.

Tot pe acelasi sistem, in lumea noastra, nu stiu daca mai mult in Romania sau la fel peste tot, am putut observa fenomenul de pseudo-cultura. Dar ce este el ?

E simplu. Cumva mintea iscoditoare a unor omuleti a facut niste calcule. Ce-i important in societate ? Pai sa vedem… e important sa fii destept, asta impresioneaza deopotriva si prietenii care cumva incep a te recunoaste drept o autoritate si impresioneaza si donsoarele pentru care parca nu-i deajuns azi sa ai bicepsul lucrat daca n-ai si-un dram de creier macar cat sa nimeresti gaura sau cel putin, sa n-o confunzi. Sa avem toti, cum sa zic, spatele acoperit.

Bine bine, sa fii destept au dedus ei, da asta nu se intampla asa, cu una cu doua. E vorba de carti citite, filme vazute, experiente traite, implicare in te miri ce proiecte precum salvarea macacului de Java, autoeducatie, motivatie, pe care unii le-au facut la vremea lor iar altii nu. Si nu-i timpul pierdut dar daca se poate altfel ?

Si iata cheia gasita de omuletii descurcareti: daca se poate altfel ? Si-a inceput o isterie de masa. Oamenii au inceput sa suga informatii precum buretii, sa asimileze de ici de colo, trairi, povestiri, argumente, orice pare a sta in picioare si a se sustine bine si care poate deci fi prezentat mai departe neprelucrat. Au luat bucati din stanga si din dreapta si le-au insusit si le-au asamblat in ei, in functie de puterea fiecaruia de slefuire pentru a le prezenta apoi in cercurile de prieteni cu convingere si ca si cum ar fi fost ale lor dintotdeauna.

Si au constatat ca merge. In fata unui ochi insuficient antrenat poti deci sa pari foarte cult, destept, toba de carte, fara a fi vazut filmul, fara a fi citit cartea, fara a fi participat la cursul cu pricina, fara a fi trait tu intamplarea. Cheia e sa o spui tare, raspicat, ca si cum tot ceea ce ai furat din jurul tau ar fi facut dintotdeauna parte din tine.

Fenomenul s-a raspandit deci si a luat forma unei isterii de masa. E suficient sa intri intr-un birt, de la roackeri la hipioti toti se vor arata dornici sa iti vorbeasca despre sensul vietii. Toti sunt prea batrani pentru planeta asta, toti sunt blestemati sa-si duca zilele inchisi intr-un corp de carne inainte ca moartea sa-i elibereze ingaduitoare, toti sunt actori, scriitori, genii neintelese, pentru toti viata e o carte deschisa care nu mai prezinta secrete de nici un fel. Mai ca te intrebi in aceste conditii de ce nu este lumea un paradis ca cele din utopiile imaginate de oamenii de bine.

Si-asa a luat nastere pseudo-cultura. Un rahat ambalat in staniol sclipicios care nu incepe sa miroasa pana cand nu-l desfaci.

E bine atata timp cat musca de cacat si gandacul de balegar nu se intalnesc. Caci daca se intalnesc, unul dintre ei, de fiecare data acelasi, incepe sa arate ca un prost. Diferentele devin in astfel de situatii vizibile cu ochiul liber. Va las sa judecati singuri cine-i prostul.

In lumea noastra, a oamenilor, prostul este falsul intelectual care se trezeste intr-un moment al vietii lui, fata in fata cu un invatat adevarat. Unul care a citit cartile. Care si-a tocit exercitiile la aritmetica privind pe fereastra cum celalalt bate mingea. Unul care nu-i inghite usor argumentele ba chiar ii demonstreaza ca daca-i trage putin de ambalaj un miros de fecale incepe sa razbata in aer. Ni se poate intampla atunci cand trecem granitele si ne lovim de oameni seriosi. Atunci cand nu intelegem de ce nu “se poate si asa”.

Se poate intampla in baruri, la masa la care se mai aseaza un strain, in statie asteptand troleibuzul, oriunde. De-asta musca de cacat are aripi, ca sa poata decola oricand se apropie gandacul de balegar. Dar noi oamenii, noi nu avem aripi. Si nici nu ti le da vreo bautura energizanta asa cum promite.

Atentie deci la gandacul de balegar ! Ochii in patru !