Overdoza

Cand eram pustani, ne faceam putinii bani din te miri ce mizerii, unii chiar si din iarba. Nu aveam ca acum calculatoare si daca aveam oricum butonam la tastatura mult mai putin. Aveam alte prioritati si ne simteam mult mai bine in real decat in virtual. Da oricum pustanii de acum n-au cum sa inteleaga asa cum nu reusesc sa inteleaga nici cand le spun ca aparentele inseala. Ca n-au cum, lipseste termenul de comparatie, n-au la ce sa raporteze, de asta ei au parte numai de surprize care li se transforma pe parcurs in ghinion care incepe apoi sa-si intinda tentaculele violandu-i. Generatia de acum e definita de …surpriza. Da sa nu derivam zic !

Pe vremea cand Iulius Mall din Timisoara nu exista nici macar in gand, pe locul pe care zace el acum, se intindea un camp. O baza militara careia obisnuiam sa-i mai sarim gardul uneori dupa cirese si nuci, si dincolo de ea, alte si alte campuri. Ei bine… la un moment dat s-a desfiintat si baza militara si-au ramas buruienile.

In acele vremuri obisnuiam sa fiu boboc de ocupatie, prin clasa a IX-a la liceu. Ai mei ma trezeau dimineata cu greu si ma trimiteau la scoala, respirand probabil usurati cand ieseam pe usa. Asa isi vedeau plodul plecat la studii si cu sanse sa ajunga om. Atata ca eu coboram scarile pana la parter si la 7 dimineata bateam la usa lui Avionu, vecinul meu. Avionu isi facea pe atunci banii din iarba, nu are rost sa intram in detalii, sa spunem onoratului cititor doar ca avea cateva borcane pe dulap in camera. Nici nu imi pot imagina ce altceva ii mintise pe ai lui ca tine acolo.

Cert este ca in acea dimineata am procedat la fel, am poposit la usa la Avionu care mi-a deschis chior de-un ochi, m-a chemat inauntru, mi-a aratat cu dejtu un loc unde pot sa dorm, mi-a aratat o tigare de-aia rulata pentru cazul in care doresc, apoi s-a culcat linistit, injurand printre dinti ziua in care m-am mutat si eu in bloc. Pe la 10 si ceva eram deja trezi si Avionu are ideea stralucita ca n-ar fi rau sa fumam “pe camp”, adica pe locul descris undeva mai sus. E drept ca pe-acolo nici tipenie de om nu se arata, ba foarte rar cate un caine ratacit tranzita in graba zona.

Am ocolit frumos blocul si-am pornit intins inspre locul cu pricina, am aprins tigarile si i-am dat cu se zice, bice. Atata ca dragilor, eu sufeream inca de pe atunci de orgoliu. Si cum Avionu cu asta se ocupa pe atunci, fuma cu o lejeritate in timp dobandita si fiind el mai mic la ani decat mine, nu era rost sa ma las mai prejos. Si fumand eu sarguincios atata cat a fumat si el daca nu chiar mai mult, m-am trezit pe final in fata unei realitati …sau irealitati crunte… care imi devenise si problema. Caci nu mai prea intelegeam nimic din nimic si prin semne i-am explicat omului ca pentru mine toate drumurile duc spre casa.

Am pornit tinandu-ma de el si impleticindu-ma la fiecare cativa pasi. Cu greu am strabatut cei 300 de metri de la locul magic pana la blocul meu. Am ramas pe o banca pe care se pare ca am si adormit caci m-a trezit Avionul cu palme. “- Ma pula, nu poti sa dormi aici in halul asta ! Tre sa mergi neaparat acasa ! Ce galbeeeeeen esti ma muieeee !”

Ne-am oprit la un butic, muream de sete, cadeam din picioare, ceva virtual futea creierul meu. Avionu mi-a adus un suc si o punga de pufuleti din care pana la scara blocului am molfait jumate. Sticla de suc era plina in mana insa vazand-o nu mai aveam senzatia de sete. Ciudate legaturi face mintea cand esti fumat. Am inceput sa urc scarile, sa imi repet in gand “esti sobru, esti serios, nu ai nimic” si am sunat la usa. Am salutat, am tasnit ca racheta pe langa cine mi-o fi deschis aruncand un “mor de somn, ma pun sa dorm !” si m-am aruncat in pat in camera mea.

Aici a inceput nebunia. Simteam o nevoie imperioasa de a voma. Asa ca …am vomat… exact acolo unde ma aflam intins, fara a ma deplasa un centrimetru. Dar fapta trebuia ascunsa. Asa ca am luat perna de langa mine, am asezat-o peste voma si apoi capul pe perna. Perfect ! Am baut jumatate din suc. Atata ca… inca mai simteam nevoia sa vomez.Unde ? Dupa pat, evident, ca doar nu la vedere. Zis si infaptuit !

Somnul imi era groaznic de parca trageau dracii de mine sa ma despice. Mai trebuia sa vomez o data. Dar de data asta unde ? Tineti cont ca in mintea mea toate legaturile se faceau atunci altfel. Mi-am adus aminte ca am o punga de pufuleti si o sticla de suc, pe jumatate goale, deci aveam unde. Dar in care dintre cele doua ? Credeti-ma ca ma uitam ca boul atat la punga de pufuleti cat si la sticla de suc intrebandu-ma in care ar fi recomandabil sa vomit. Nu aveam nici un fel de concept al marimilor, nici un fel de simt al gaurii, pentru mine erau ambele doua recipiente aidoma. Asa ca am ales sa vomez in sticla de suc, pentru ca asa mi-a parut mie potrivit. Logic… n-a intrat nimic in sticla pe cercul acela ingust numit gura a sticlei, insa cu brio am reusit sa acopar o suprafata de covor destul de mare din jurul sticlei. Cartile erau de acum aruncate, nu mai conta, trebuia doar sa dorm.

M-am intins pe pat si am adormit… cel mai crunt somn al vietii mele. Ma simteam captiv singur, intr-o lume de suflete singure… chinuite… parasite. Simteam ca nu ma voi mai trezi niciodata, ca acolo e capatul, ca voi intra intr-o coma si voi preda bocancii. Dar n-a fost sa fie. Dupa nu stiu cate ceasuri, m-am trezit. Nu aveam nici un fel de … sentiment. Recunoasteam casa, imi recunoasteam familia, stiam cam ce fel de roluri joaca ei in viata mea, dar ma simteam strain acolo si pasager. Nu aveam nici un sentiment fata de ei. Intreaga mea viata de pana atunci imi parea o groaznica facatura fata de care pentru un scurt moment reusiem sa ma detajez. Sa fi durat vreo un sfert de ceas pana cand creierul meu a reusit sa intareasca iarasi toate conexiunile.

In viata mea nu avusesem parte de un sentiment mai ciudat.

Sase luni n-am mai pus gura pe iarba din acel moment.

Update:

pentru alte picanterii ale copilariei mele, CLICK AICI cu incredere