Clujul si-un pic din Romania prin ochii mei

Ca sa poti avea o parere vis a vis de orice chestie de pe pamantul asta, trebuie sa ai un termen de comparatie. Asa e de bun simt, asa e politicos, asa e in primul rand recomandabil ca sa nu arati ca un prost. Desigur, poti avea multi termeni de comparatie si poti arata ca un prost in continuare, caci posibilitatile sunt nenumarate in lumea noastra a oamenilor, dar sa nu intram in astfel de detalii caci nu fac obiectul articolului.

Nu am vazut intreaga tara, dar am vazut o buna parte din ea. In unele locuri am fost in vizita si trecerea mea a fost meteorica. In alte locuri am si stat o perioada, suficient cat sa apuc sa prind putin din cursul firesc al vietii pe acolo. Generalizez desigur si voi fi subiectiv, insa din ceea ce eu am vazut reprezentand normalul in fiecare dintre zonele tarii, eu mi-am ales normalitatea la Cluj. Nu in Timisoara in care m-am nascut, nu in Bucurestiul in care am copilarit o perioada si care nu-mi e strain, nu in Moldova din care am vazut Iasi, Suceava, Roman, Piatra Neamt, nu in Oltenia care mi-a dezvaluit putin din Petrosani, Targu Jiu, Turnu Severin.

Din prima clipa in care am vazut Clujul am remarcat calmul oamenilor de aici. Ca un nou venit m-as fi asteptat sa fie una dintre zonele de conflict intre minoritati. Se pare ca ma inselam. Ceea ce am observat comparativ cu Timisoara, este ca si aici minoritatile traiesc in buna intelegere insa nu se prea amesteca cu “ai nostri”. Fiecare cu treaba lui si buna pace. Ei cu barurile si cafenelele lor, noi cu ale noastre. Ei cu librariile lor, noi cu ale noastre. Pula-n cur si bani de drum, nimeni nu se supara.

Bucurestiul mi-a parut mereu agresiv. Pentru un nou venit este naucitor. Sutele de oameni pe secunda care nu au timp. Care alearga dupa autobuze, cauta sa-si faca loc intr-un vagon de metrou, se inghesuie apoi inspre suprafata. Nelipsitele claxoane in trafic. E un oras mare si nu e vina nimanui ca intr-un oras mare timpul se contorizeaza altfel. Dar si Madridul era mare, chiar mai mare, iar oamenii parea mai relaxati. Mie Bucurestiul mi-a aratat ca locul cel mai contrastant al tarii (dintre cele vazute de mine). Pizzerie langa pompe funebre, vila aranjata cu garaj si gazon tuns langa casa darapanata de sarman. Imbracat la patru ace asteptand acelasi autobuz ca zdrentarosul. probabil acest contrast se vede peste tot in Romania insa pe mine ma izbeste de fiecare data acolo, in Bucuresti. De asemenea pe cat de amabili pot fi unii, pe atat de mitocani se pot dovedi altii. Legea compensatiei nu se opreste nici o clipa in Bucuresti.

In Moldova, atunci cand am fost acolo, acum vreme buna (vorbim de ani), nu m-am lovit de contrast ci de un alt fenomen (pentru mine contrastul presupune ca doua jumatati de ceva, aproximativ egale, sa isi dea cap in cap). O minoritate de oameni calzi, blanzi si primitori prinsi cumva intr-o lume agresiva, a mitocaniei, a racelii, a suspiciunii. Acolo suspiciunea fata de cel de langa mi-a parut a atinge cotele maxime. “Nu cumva sa imi faca”, “Atentie ca nu cumva sa imi dreaga”, o paranoia de masa. Cei putini, blanzi si primitori se lovesc zi de zi de ceilalti, cei multi, le suporta toanele, figurile, agresivitatea si nebunia. S-o fi schimbat ceva ?

In Oltenia m-a izbit saracia. De asemenea am simtit efectiv cum planeaza in aer tendinta ca daca esti strain de acele locuri sa se incerce tepuirea ta in orice fel posibil. Sa se traga ceva de pe tine, sa fii cumva prostit. Oamenii mi-au parut reci, incruntati, adanciti in probleme GRAVE care tin de neacoperirea nevoilor primare. Subzistenta era acolo principala preocupare a omului de rand. Trebuie sa fiu insa atent sa nu generalizez. Sa nu scap din vedere aspectele pozitive. Am intalnit si acolo ca peste tot, OAMENI. Care in incruntarea lor au gasit timp pentru omenie. 

Ca banatean am considerat Banatul ca fiind Raiul pe Pamant. Am trait multi ani cu aceasta impresie, gandindu-ma ca nu exista in tara un loc mai prosper, mai favorabil vietii. Eram orbit la fel cum sunt orbiti toti banatenii care n-au pus piciorul pe alte plaiuri. Am inteles abia dupa ce m-am intors din Cluj, ca privesc in fata realitatea, iar realitatea mirosea urat. Mirosea a snobism ieftin. Caci cotele snobismului ieftin in Banat sunt maxime.Nevoia de a-ti etala “valorile” materiale este maxima. Neamprostismul de asemenea, un neamprostism mai fin, poleit cu o haina aurita, din aceea pe care o poarta tiganii sub un lant gros de aur atarnat la gat. Banateanul e capabil sa-si vanda apartamentul ca sa ia copilului masina “ca sa nu-l rada fetele“. E capabil sa-si scrie pe cartea de vizita functia mai mare decat numele. Sa manance paine cu untura si sa imprumute bani de benzina de la prieteni ca sa aiba in parcarea din fata blocului BMW, sa fie cunoscut in cercul de prieteni drept “ala cu BM-ul.” Banateanul e capabil de mult circ ieftin si de fiecare data cand ma intorc in Banat dupa ce-am stat pe curul meu in Cluj o buna perioada de timp, sunt efectiv lovit de toate aceste lucruri. E aidoma imaginii unui boschetar care intra in restaurantul unui hotel de 5 stele, isi comanda cel mai ieftin fel de mancare pentru ca atat isi permite si incepe sa faca tot felul de fite cu chelnerii ca si cum ar detine localul. Cam asa arata si circul ieftin pe care il puteti gasi la mine acasa, in Timisoara.

In Cluj, figurile mi-au parut mult mai putine, dar dincolo de asta, cu siguranta oamenii astia au un alt aluat. Intampina aceleasi probleme dar sunt mai relaxati. Isi traiesc vietile, reusesc sa zambeasca. Sunt amabili, au mereu timp pentru a arata cu degetul o directie cu zambetul pe buze. In plus aici treaba-i “oaba” cum zic ei. Nu ce certam, e timp pierdut inutil, ne rupem capetele direct sau o lasam moarta. Imbranceli inutile pe la Cluj si jumatati de ora de injurii n-am vazut. Orasul e multicolor. Probabil si tineretea pe care sutele de studenti o aduc odata cu ei de acasa ridica in aer ceva pozitiv. Exista un calm aici cum nu am gasit nicaieri. O omenie care m-a facut sa raman. Un fel de a pune politicos chiar si probleme care pot atinge, pot deranja. Chiar si in mijloacele de transport, oamenii au grija sa nu-si cauzeze disconfort. Intr-un local o privire mai intensa spre cei de la masa vecina va atrage un zambet si nu un “ce te uiti mah ?!” Acest calm l-am mai gasit doar in Sibiu. Sunt detaliile cele care ne fac viata suportabila. Sunt detaliile cele care ne-o schimba. Micile detalii. Ar fi multe de spus despre acest oras minunat, insa nu-si are sensul, voi fi probabil subiectiv, nici o experienta nu este la fel, a mea se cerne prin prisma celor traite de mine.

Eram la lucru, tintuit la acelasi birou, vroiam sa fac ceva diferit astazi si am scris acest articol. Si atat.

P.S. Cel mai deprimant loc in care am pus eu piciorul in Romania ? Pentru mine, Braila.