Paradoxal cum scurta existenta fizica a unor fiinte atat de individualiste si egoiste precum oamenii, are ca singur scop beneficiul pe care l-ar putea aduce intregii specii in sine si generatiilor viitoare. Sau prejudiciul, dar in orice caz, vorbim despre o contributie adusa “stupului”, intregului “musuroi”, singura contributie relevanta, singura care poate vreodata fi contorizata.
Cu siguranta nu intereseaza pe nimeni cate randuri de haine cumpara si arunca un om de-a lungul existentei sale. Nici cate fructe si legume consuma pentru ca apoi sa le cace, nici cate electrocasnice strica, nici cate prietenii reuseste sa stranga in jur si nici cu cate neveste isi imparte patul.
E ca o gluma buna faptul ca in final, unicul lucru pe care reuseste sa-l faca orice egoist de pe aceasta planeta este sa contribuie involuntar, facand act de prezenta, la echilibru, prejudiciind sau aducandu-si aportul intr-un mod pozitiv. Lucru care ramane insesizabil pentru ochiul liber intrucat individul traieste intreaga viata cu nasul in propriul fund. Ne lipseste bag seama, nu capacitatea de a cuprinde cat de mult se poate cu vederea, ci dorinta.
Care este valoarea vietii omului de conditie medie ? Nu stiu, intreb. Consumam fara indoiala, platim, consumam din nou, lasam in urma tone de gunoaie. Apoi predam fisa si bocancii ca niste buni consumatori ce ne-am aflat. Si asta s-a numit o viata de om. Valoarea ei ? In ce sa o contorizam ? In banii cheltuiti in timpul vietii ? In povetele bune date prietenilor ? In sulurile de hartie igienica folosite ? In inaltimea gramezii de gunoaie materiale acumulate in timpul vietii si care nu mai servesc acum decat descompunerii ?
Unicul lucru real, care poate face ca o existenta pe pamant sa conteze, spre ghinionul egoistului n-are a face cu propria sa persoana. Ci cu cei multi. Si in ei isi va lasa existenta sa amprenta, cu sau fara de voie. Putea oare Universul sa pregateasca o gluma mai buna ? Eu cred ca nu.
