Am cautat raspunsuri.. mi-am pus intrebari.. din nou.. si cam astea imi sunt concluziile..
Spunem metamorfoze si nu schimbare pentru ca discutam despre un experiment. Nu stim cat tine, nu stim unde se termina. Articolul de fata il scriu in urma unor concluzii interesante trase in urma unor banale discutii din care am dedus eu ca oamenii pot umple golurile din ei exact cu lucrurile de care nu au avut parte, odata gasite. In concluzie orice astfel de “ceva” va capata atributul de “iesit din comun” si va servi cu noblete scopului de astupare a gaurilor. Acel ceva poate fi umilul catalizator al unor senzatii diferite si tot va fi de ajuns. Nu am stiut pana astazi si cu atat mai putin am crezut, ca fiinta umana poate realiza valoarea platonicului. Nici macar nu am crezut vreodata ca acesta are o valoare. Iata ca atunci cand traiesti o viata intre lupi, un catelus te poate pune in fata propriului eu prin simpla sa aparitie in cercul haitei. Unde este gresala in acest tablou ? Catelusii se cauta in exterior, altfel sfarsesc prost intr-un cerc otravitor si ostil lor. Altfel catelusul schiauna otravit, fuge sau isi gaseste sfarsitul. Tu ramai, n-ai nimic, esti pe terenul tau cel cunoscut.
Sa nu deviem. Metamorfozele..
Oamenii in diversitatea lor percep mediul, lumea inconjuratoare, viata, in functie de trairile si experientele acumulate pana in prezentul lor. Acestea le intaresc sistemele de valori. Le soptesc in ureche ce merita si ce nu, ce are sau nu are sens, cum sa actioneze sau cum sa nu actioneze in anumite situatii. Vor varia desigur de la om la om, vor fi la fel de viabile pentru persoana in cauza, caci nimeni in afara de ea insasi nu se poate raporta la propriul sistem de valori. Altfel spus, cel care nu are incredere in nimeni este la fel de indreptatit sa fie prudent precum este cel care are incredere in toata lumea dreptul de-asi pune increderea pe tava. Ambele persoane au cu siguranta experiente de viata radical diferite.
Uneori insa, oamenii se vad si se simt iesiti din tipare. Nu putin. Nu usor corijibil. Ci mult. Indiferent de cauzele fenomenului, normalitatea lor nu are nimic de-a face cu normalitatea tuturor celorlalti. Sistemul lor apare stramb in ochii majoritatii. De fiecare data si fara urma de echivoc. Actiunile lor apar la fel de strambe. Desi ei continua sa traiasca cu impresia ca nu fac nimic gresit. Ceea ce este dealtfel si adevarat, intrucat ei se raporteaza la acel sistem de valori personal, unic. Traind insa intr-o societate in care ei se prezinta stramb, iata-ne in fata unei situatii conflictuale. Trebuie inteles ca putem vorbi despre oameni care pur si simplu nu simt, sau simt atat de diferit incat sentimentul permanent pe care il au este cel de incertitudine si acesta le guverneaza pe toate celelalte, care sunt firave. Putem vorbi despre oameni care in fata unei situatii in care majoritatea reactioneaza “la comun” intr-un anumit fel, sa nu aiba nici un fel de tresarire, spre exemplu sa nu fie impresionati de un bebelus care cade si se loveste cu capul de bordura. Oameni care isi inteleg libertatile dupa un sistem propriu de referinta, de ei ales, care nu are nimic de-a face cu modul in care societatea atribuie libertati individului in functie de contextul in care acesta se afla.
Ce este de facut si de ce ar trebui facut ceva ? Ei bine, viata in aceste conditii devine oribila. Fiinta fara de vina nu intelege de ce loviturile vin zilnic si continua sa vina neincetat. Conexiunile pe care le face fizic in propria viata, luand deciziile cele mai potrivite si dealtfel foarte naturale pentru sine, aduc ca urmari dezechilibre grave in viata sociala. “Dar de ce, nu am facut nimic gresit !” sau “N-a fost mare lucru…”. De acord, valabil pentru sistemul de valori al persoanei in cauza, nimic mai adevarat. Din pacate viata se desfasoara in societate unde sistemul de valori individual gaseste cu greu sisteme de valori asemanatoare de care sa se ancoreze. Defapt asta si naste prieteniile, putinele prietenii, ale acestui gen de indivizi.
Se poate simula, astfel incat ochii societatii sa nu mai observe gaurile. Se poate simula intr-atat de bine incat persoana in cauza poate duce o viata normala pentru ochii tuturor celorlalti, pastrandu-si in acelasi timp scheletii in dulap. Sau se poate incepe un proces real de metamorfoza, care presupune adoptarea unui cod concret mulat dupa principalele cerinte ale societatii in care ne aflam si respectarea acestuia cu strictete. Lupta cu sine va fi infernala. Vor exista momente groaznice si de maxima slabiciune. Tentatiile vor fi infinite. Acel ceva din interior va striga in sevraj incercand sa isi ia doza, la care iata, nu mai poate accede pentru ca cineva se lupta. Pentru normalitate, pentru viata. In final… dupa o dovedita stradanie, in viata individului se va asterne liniaritatea. Si de acolo … din acel moment… linistea… si toate posibilitatile din lume.
Oricine poate incepe o noua viata curata. Si odata inceputa… odata atinsa liniaritatea… nu mai gresiti ! Stiu, pentru ca am fost acolo.
