Dezlegare la moaste

Noi romanii suntem de admirat, pe langa multe altele si pentru faptul ca suntem un popor puternic ortodox, intre alte popoare puternic ortodoxe. De ce suntem noi de admirat ? Pai sa zicem ca-i sarbatoare. Da nu una mica, una mai mare asa. Si oamenii vor sa puna mana pe moaste ca sa transceada, sa isi asigure biletul spre Ceruri, sa bucure o Autoritate superioara, sa se bucure pe ei in sufletele lor nemernice, sa orice.

Si-atunci ca niste buni crestini si puternici ortodocsi ce se afla, se duc la o biserica. Acolo, surpriza mare. E o singura poarta iar ei sunt multi. Mult mai multi decat ar putea biata poarta cascata in fata lor, sa cuprinda. Si atunci, din dorinta de-a atinge cu mainile murdare (spre exemplu de bani, de ciunga scuipata si pusa in buzunar pe mai tarziu, de cine stie ce lichide uscate pe dejte) incep sa se imbulzeasca precum vitele la monta. Si are loc in acel moment un proces de decrestinizare care e cu atat mai comic cu cat e privit mai de sus.

Atunci stau si ma intreb, de unde ideea asta de topai calcand pe capete la propriu pentru a-ti asigura tichetul spre Paradis ? Adica, daca nu erai acolo si nu dadeai un cot in gura babutei de langa tine, daca nu trageai de hainele mosului si nu calcai peste babuta numarul doi rostogolita pe trepte si in final nu ajungeai sa pupi moastele, nu ti-ai fi indeplinit menirea de bun crestin si puternic ortodox care te gasesti. Fain…tot mai fain.

Nu am inteles niciodata filozofia asta: merg la biserica in fiecare duminica, trebuie sa fac asta ca sa ma mantuiesc. Tin post si imi spun rugaciunea inainte de culcare, tot ca sa ma mantuiesc. Pastrez obiceiurile crestinesti, nu scuip si nu injur, mananc tot din farfurie si asa am sa ajung in Rai.

Crezul meu este ca orice fel de crez este bun. Si in cazul oricarui crez, mi se pare la fel de penibil sa il urmezi in speranta recompensei. Indiferent la ce se refera. Mi se pare in fapt cel mai diavolesc lucru de pe pamant. Mi se pare atat de penibil si atat de gretos incat fata de asemenea lucru cacarea devine in ochii mei precum Afrodita goala turnand nectar intr-o cupa.

Astept cu nerabdare urmatoarea sarbatoare mare, in care imbulzitorii vor reaparea. Este probabil una dintre ocaziile rare in care selectionerii putinelor echipe de rugby ar putea sa-si faca treaba. As vrea sa-i vad imbulzindu-se la fel pe poarta Raiului, presupunand ca ar exista o astfel de poarta. Ori ar trebui sa fie foarte mare, ori dincolo de ea s-ar intinde probabil un abis infinit si imbulzitorii s-ar bucura de cadere libera pe vecie. Bungee vesnic. Nici macar nu-i atat de rau.