Fiinta umana, suferind de un ego de nemasurat, este ca o consecinta a acestui fapt guvernata de obsesii. Cu cat mai mic ego-ul, cu atat mai mic si pericolul de a dezvolta obsesii. Dar de ce spun pericol si de ce ar fi obsesiile un lucru atat de inspaimantator ?
Obsesiile sunt foarte dificil de deosebit de sentimentele reale pe care le mascheaza. Sunt surogate. Imita foarte bine sentimente si stari reale insa totusi nu se compara cu acelea pentru ca radacinile sunt mult mai putin adanci. Legaturile sunt facute intr-un alt fel. Nu imi cereti sa explic cum pentru ca nu am idee.
Cea mai frecventa confuzie se face intre obsesie si iubire. Iar diferentele sunt atat de graitoare incat omul pus in fata realitatii, omul caruia ochii i se deschid cu forta, omul care realizeaza grava eroare in care se afla, poate suferi un soc care sa-i amorteasca definitiv sau temporar orice fel de traire si-l poate face sa se intrebe daca nu cumva totul, absolut totul, este cladit pe o uriasa fundatie de minciuna.
Ei bine nu chiar. Este important sa intelegem ce suntem, sa ne intelegem natura, sa nu luptam importiva curentului. Dar acesta este subiectul unui alt articol.
Diferentele dintre iubire si obsesie sunt invizibile pentru cel patruns deja de microb. Acestea devin vizibile doar din exterior singura salvare fiind ori ruperea legaturilor cu sursa obsesiilor, ori un deget ferm din exterior care indica inspre directia potrivita. Sa luam cazuri concrete pentru a ilustra mai bine spusele mele abstracte:
Un el si o ea se despart. Simplu, banal, gasiti orice motiv doriti pentru despartirea in sine.
Problemele care apar in mod normal in astfel de situatii denota un egoism incredibil din partea amandurora. Fiecare dintre cei doi apare cu argumente ale raului care i s-a facut. Fiecare dintre cei doi apare cu argumente ale nedraptatilor la care a fost supus. Nici o clipa nu este vorba despre celalalt. Nici o clipa nu este vorba despre nevoile, drepturile, dorintele si felul de a fi al celuilalt. Este vorba doar despre un meci inutil si chinuitor de orgolii in care fiecare dintre cei doi a incercat sa-l muleze pe celalalt dupa propria personalitate, dupa propriile nevoi. Vesti proaste: oamenii nu sunt plastilina. Posibil unul dintre cei doi va incepe un intreg program de recucerire a celuilalt din nevoia de a castiga in fapt in fata unui eventual alt anonim pretendent. Sau din dorinta de a cauza suferinta drept razbunare. Sau din incapacitatea de a accepta ceea ce in mintea sa arata ca o infrangere suferita in fata unui adversar mult mai slab. N scenarii. Iata OBSESIA.
In aceeasi situatie se poate intampla ca unul dintre cei doi parteneri sa se retraga pur si simplu in tacere. Sa o faca fara reprosuri si vorbe aruncate celuilalt. Sa-i respecte dorintele, spatiul. Sa puna problema lucrurilor pe care nu le-a facut sau nu a apucat sa le faca pentru celalalt si acesta sa-i fie regretul. Sa simta goliciune in suflet si dupa o zi si dupa o luna, sa inchida capitolul si sa deschida alte capitole noi dorind fostului partener o viata frumoasa. Iata IUBIREA.
La fiecare dintre cele doua situatii de mai sus, milioane de paranteze, milioane de drumuri de parcurs, in functie de milioanele de caractere de om, dar in linii mari, acestea ar fi.
In situatia in care iubirea vine din ambele parti, despartirea nu se intampla. Nu isi gaseste justificare. Atunci cand doi oameni se despart, unul dintre ei nu mai asteapta, nu mai spera sau pur si simplu nu mai este interesat, unul dintre ei este mecanic, un robot, o creatie a experientelor nefaste, o carcasa goala plimbatoare pe Pamant. Doi oameni care se iubesc vor trece impreuna prin toate mizeriile pe care viata le va aduce sub picioarele lor. Si le va aduce. Dar vor gasi mereu o cale pentru a merge impreuna pe acelasi drum, calcand cu talpile goale peste gunoi. Aceasta e forma cea mai rara de iubire: IUBIREA IMPARTASITA !
