Sicomorul

pentru Proiecte Speciale

cu multumiri pentru calificativele acordate la Carnavalul lui Popescu si sper fara urma de pica, stimabilului Cosmin Macari

In razele soarelui, neclintit, cu coroana leganandu-se usor, se gasea ca o pata verde intr-un desert nesfarsit, sicomorul batran. Nu ma intrebati ce cauta acolo caci n-as putea sa va raspund. Nici n-as putea sa va spun eu cu certitudine de ce acel loc ramasese ultima oaza de pe Noul Pamant transformat intr-un infinit desert batut de vanturi crunte. Va pot spune doar ca acel sicomor batran era ultimul dintre arbori, ultima planta despre care sopteau legendele pe la urechile putinilor oameni ramasi. Sicomorul acela era acolo marturie a veacurilor de altadata pe cand caii alergau pe campii nechezand si lumea nu mucegaise inca. Fusese al unuia din vechime, un anume Macari care plantase timid o samanta si se cacase peste ea, ingrijind defecatia saptamani de-a randul pana cand copacelul isi aratase primele frunze. Dar iata ce ne spune povestea…

Se spune ca Macari si copacul si-au legat destinele pe vecie din acea clipa, a incoltirii sicomorului. Atat de legati au fost incat intr-una dintre zile, nu se stie din ce misterios motiv, Macari recitand din DEX se aseza sprijinit de trunchiul sicomorului si luandu-si chipul intre palme incepu sa planga. Un plans suav, sensibil, ca de copil, un plans cristalin cu sughituri care se pare ca s-a auzit din departari caci iata, un strain cu paltonul pana la glezne s-a apropiat incet de el si i-a pus mana pe umar impaciuitor.

- De ce plangi omule ? Tu nu stii ca femeile-s proaste ? Sigur de-aia plangi !

- Nu de-aia plangeam stimabile, ci pentru ca viata pentru mine nu mai are sens… spuse printre sughituri Macari si-si dete drumul la plans incat parea de neoprit.

- A, pai atunci esti hater !

- Ce legatura are cu durerea mea ?

- Toate legaturile din lume, spuse grav strainul ! Esti hater ! Hater ! Hater !  ii striga in ureche lovindu-l peste cap dispretuitor cu bastonul din fildes pe care-l purta dupa el. - Ia de aici o bucata trainica de sfoara si fa ceea ce trebuie, HATERULE ! Si striga-n cele patru zari ca a trecut pe-aici si te-a miluit Popescu !

Apoi ca si cum intalnirea nici n-ar fi avut loc, strainul se facu nevazut calcand cu pasi marunti pe un drum pietruit… inganand ca pentru el, la intervale scurte, printre dinti: “hater… nemernic… troll… !”

Macari isi reveni din plans si cu ochii mari incepu sa cerceteze bucata de sfoara. Lunga si trainica, exact asa cum i se spusese. Privea sfoara ca pe un raspuns la intrebarile sale existentiale, ca si cum intr-un capat ar fi cantarit Ying si-n celalalt ar fi atarnat Yang. Cand… de undeva din tufe…  aparu o dra care se posta in fata lui si incepu sa-l priveasca, fara a-i spune sau a face nimic altceva.

- Cine esti ?  intreba Macari speriat precum o fata mare .

- Raspunsul de-l cauti il gasesti sub tine, in tine, sub noi, in noi, peste noi, intre noi. Te vad trist si abatut.

- Chiar sunt, simt ca lacrimile mele se sparg in cioburi, nimeni nu ma iubeste…

- Dramatizezi, dar uite care-i treaba prietene. N-am timp, sunt pe fuga, ia sapunul asta de casa si vezi ce poti face cu el. Nu trebuie decat sa-ti folosesti imaginatia. Hai pa, pup !

Si ramase acolo Macari, la fel de singur si incepu sa ploua peste el cu lacrimi ale cerului care se spargeau in cioburi, prelingandu-se pe fruntea sa, juisandu-i pe gat, alunecand pe sub puloverul tricotat, umezindu-i pe sub haine… sfincterul. Dar nu ramase singur prea mult timp caci …de undeva de la orizont… o silueta noua isi facu aparitia.

- De ce plangi amice ? Ai ochii rosii ?

- Nu vreau sa vorbesc cu nimeni ! Plecati , toti… lasati-ma in pace.. striga Macari aruncand in sus un teanc de foi. - Inutili si ignoranti…toti… o lume de ignoranti !!! urla el bezmetic.

Noul venit se apleca si ridica din iarba una dintre foile aruncate.

- Hmmm… Wikileaks. Ce cacat … Auzi da… serios.. bea o bere ! Si se rezolva frate orice-ai avea !

- Nu pot, e prea tare ! Si oricum nu-i ca un suc natural… restul sunt toate pline de E-uri, stii…codex alimentarius… vor sa ne omoare…sa ne otraveasca… ne vor morti ..toti…suntem priviti …aaaaaahhhhh !!!!! si urletul se ineca din nou in lacrimi si sughituri.

Silueta il privi indelung si se apleca peste Macarie cel tremurand doar ca sa-i ia pentru o clipa funia. O invarti putin in palme si cand intinse iarasi mana sa i-o dea inapoi, i-o dete cu un nod puternic.

- Sapun…sa nu uiti de sapun. E un factor esential pentru bunul mers al lucrurilor.

- Esti prea bun, n-as fi putut niciodata sa fac nodul singur.. cum te cheama suflet bun ?

- Mi se spune Porc.. Porcul de York.

- Ahhhh…am auzit de tine… ti se mai spune si Claunul-cel-Rau, CurGol, Dulau, Jeg, Pervers, Poetul-si-Bestia, Scarbosel…

- Prietene… nu uita de sapun..

Si soptindu-i aceste ultime cuvinte, silueta se indeparta pe drumul pietruit pe care se pierdura inainte toti ceilalti. N-a stiut nimeni in acel moment ca dimineata va uimi pana si soarele. Ca silueta care se legana in bataia vantului blajin de primavara nu s-ar fi putut potrivi mai bine intr-un alt peisaj. Parea un pastel al lui Alecsandri. Vrabiutele il inconjurau voioase ciripind,rasfirandu-i din cand in cand parul cu aripile. Soarele il mangaia cu razele sale dezmierdandu-i trupul inert, o familie de veverite i se urcase pe crestet si incercau sa sparga acolo o aluna. Doar el… era departe… si nu se mai putea bucura de toate acestea, dar era iata… parte din ele.

Odata cu veacurile, cu vremea, s-au uitat toate. Dar spiritul lui Macari a ramas, acolo… in increngaturile sicomorului sau, ultimul pilon al naturii intr-o lume arida si apocaliptica. Si spune legenda… ca atata timp cat sicomorul lui Macari mai dainuie pe pamant… dainuie si Speranta.