Ce poate sa iasa dintr-o combinatie gen gagica faina rau, spre exemplu nimfa, un zeu vanitos dintre ai mai tupeisti ai momentului si-un biet satir obsedat si onanist care aduce a rezultatul futaiului dintre om si oaie ? A iesit o poezie aritmica… de-al dracu am vrut sa fie aritmica… no.. v-o place sau nu …cu asta imi fac iesirea din concurs, incercand sa spun ca o poveste o pot spune si niste randuri absolut haotice. Parerea mea. Va pupa Jean !
Rastimpuri se frang de sticla clepsidrei si zguduie groaznice clipa
Troiene de neguri de timp frante-n doua isi stapanesc cu greu pripa
In zvarcoliri de furie, pe meleaguri uitate, se inclesteaza zei si titani
De-atunci s-au schimbat anotimpuri, au cazut frunze, si-au trecut ani.
Furisat printre trestii, cu copita lucioasa, pasea grijuliu un satir
Cautand-o cu privirea pe nimfa frumoasa, al privirii nepretuit chilipir
Si zarind-o in ape, scaldandu-se tainic si goala ca cerul senin
Se retrase satirul in iarba inalta, cu sufletul greu si plin de venin.
Departe-i era pielea Ei de atingeri, se zvonea ca insusi Poseidon o vrea
Ca dintre valuri, cu tridentul in mana, printr-o scoica de-argint o striga
Iar el, biet satir, se zvarcolea singur, mistuit de iubire, de pizma si dor
Pentru faptura frumoasa din ape, cu-al ei parfum de flori, imbatator.
Si trecu mai putin decat pret de-o sageata
Slobozita de-Artemis inspre timidul Pamant
Noaptea veni cu moarte in loc de rasplata
Satirul se tavalea prin noroi lacrimand.
Langa el, moarta, intinsa pe ierburi, cu trupul gol sub par ravasit
Iubita cu sila, nemiscata-ntre umbre, nimfa privea catre asfintit
O privire de sticla, o soapta duioasa se pierdea-ndepartare
Vantul ducea cu el printre trestii ganduri de dor si de razbunare.
“Acum pravaleste Poseidon oceanul, arunca ploi peste mine
Da-mi carnea la pesti, revarsa-te-n spume, fa orice iti vine !
Fara iubire eu pot de acum sa alunec zambind inspre moarte
Eu am avut-o, tu nu, slavite Poseidon dreptatea se-mparte!”
Ne spun legende din batrani ca apele gemura
Valurile spumegau turbate de gand amar si ura
Iar dintre ele zeul marii cu voce tunatoare
Rosti neiertator pedeapsa, apoi se-ntoarse-n mare.
“O biet satir cu pas de tap, care te joci cu zeii
Nu te voi trage-n ape tulburi sa mori precum miseii
Dar sufletul ti-l voi lega de trupul mort de fata
Vei putrezi de viu in ea, faptura blestemata !”
Si a ramas de veacuri multe legenda nerostita
Un zeu, satirul cel misel si nimfa preiubita
Doar vantul o mai vede, in praf de oase moarte
Si-o duce printre trestii, spre cer, cat mai departe…
Porkule, e de apreciar efortul tau de a nu trece cu poezia in categoria +12 , dar who gives a fuck?
Lipseste din suava poezie exact scena de iubire dintre satir si nimfa. Exact ce-ar fi fost mai interesant si exact terenul pe care cu siguranta te-ai fi simtit ca pestele in apa, parerea mea.
In rest, de remarcat efortul.
hai Viorele ca-s copii mici pe-aici. serios, as fi facut din cacat bici daca spurcam poezia cu scena de iubire. Dar uite nu-i stres, scena de iubire se poate introduce si post-concurs ca nu s-o face gaura in cer, numai in fund. Si vedem cum pica pe bit. Multam de sugestii, yo zic deschis ca de cate ori cineva isi rupe din timp ca sa-mi vada mie blogul e o chestie si atunci ma bucur. Sa auzim de bine !