Despre-un el si-o ea – iubind zburatorii

concurs de poezie… sa fie …

Luna e iris de inger in noapte, sclipire de felina divina,

Vraja de soapte, coarda de lira, planset timid de virgina

Prelinsa incet ca o pata de smoala, curge crud peste sat

Grea precum vestea de boala, sau umbra lui Hristos crucificat.

 

In intunericul noptii pagane, o singura casa deschide fereastra

Si poarta se casca la ulita larg, invitand parca inauntru napasta

In timp ce tot satul cufundat in visare e vegheat de icoana din prag

EA stand in genunchi murmura goala vorbe care pe EL il atrag.

 

Sa vina si astazi, sa vina la ea, sa-i mangaie pielea cu aripa-i rece

Sa o cuprinda usor, sa simta prin suflet, cum intunericu-i trece,

In timpul iubirii sa scrasneasca zavoare si usile sa trosneasca din nou

Reducand clipa la o-mbratisare, al iubirii mormant sa-i stinga-n ecou.

 

Zadarnic i-arunca ochiade flacaii la joc si la hore pornite prin sat

Nu au ei stat pentru marimea vapaii care sufletul tanar i l-a furat

Sufletul ei pe alte meleaguri alearga tipand strivit sub iubire

Doar noaptea aduce uneori de se-ndura, o clipa de amara fericire.

 

Adesea pierduta in ganduri firave de biet muritor nascut fara rost

Cu lacrimi in ochi se intreaba pe sine, de n-ar fi venit EL, ce-ar fi fost ?

Ar fi gasit fericirea in lume, asezand mamaliga fierbinte pe masa

Alaturi de alt muritor fara nume si-ar fi fost poate fericiti intr-o casa.

 

Asa nu-i ramane decat sa astepte ca ridurile sa-i cuprinda obrazul

Ca urme de bici ale timpului crud ce neclintit ii priveste necazul,

Si-odata cu vremea ce viata i-o stoarce, ca plaga va lovi batranetea

Strangand ghearele sale de demon al mortii, ii va fura frumusetea.

 

Nu, nu se va pierde in vise desarte, nu-l va mai astepta cu ardoare

Va plange mereu mangaiata de luna, ofilindu-se-ncet ca o floare

Ce-i pasa lui, faptura de umbra, cu suflet de demon meschin

El vine s-o aiba si-n noapte dispare, lasandu-i in suflet pelin.

 

Dar gandul se sparse si cioburi din el, cazura bucati pe podea

Simti umbra lui privind-o atent prelinsa hoteste pe dupa perdea

Si bratele-i negre stragand-o de carne, pe buze-un sarut nefiresc

O voce ca sticla taind-o pe suflet rosti un flamand “te iubesc !”

 

Atunci aparura sateni in pridvor, tragand de un popa cu groaza-n priviri

Cu icoane in maini,  mirosind a tamaie, sub a stelelor reci straluciri

Lemnul pocnea iar vantu-n vartej ridica frunze de toamna in casa,

Dansau in odaie uniti androgin, zburator si naluca imbracata-n mireasa.