cand te loveste, te loveste… ce sa-i faci ? Deci…concurs de poezie pe Polimedia, a lu Mirciulica
Noaptea se unduia pe corpurile unui El si-al unei EA,
Strangand in umbra pumnului cearsafurile lor de catifea
El o tragea spre el, ea se-mpingea… si nu parea
Ca doar de-o noapte sunt acolo iubindu-se asa.
Se cautau dezpietriti, se doreau, se sudau
Gemeau, muscau, se mangaiau, se zgariau
Iar ploaia le vorbea despre o zi din trecut
Si despre banca pe care straini, s-au cunoscut.
El, stangaci, cu bastonul, o atinsese pe ea
Si se scuza timid, caci era orb, nu vedea
Iar ea, privindul, il mangaie usor peste buze
Aruncandu-i ocheade de om surd, confuze.
S-au luat de mana si incet, au plecat
Pe alei, prin parc, cu pas leganat
Fara nevoie de multe cuvinte
Caci dragostea nu vorbeste, se simte.
foarte frumoasa concluzia si adevarata in acelasi timp
si eu zic ca-i adevarata
Asta imi aminteste de o povestire pe care am scris-o eu, la inceputul meu de blogareala! M-a emotionat sa vad versuri despre o istorisire similara! Iti las link, daca vrei sa o citesti.
http://dordedoi.wordpress.com/2011/07/05/strainul-de-pe-banca/
super tare !!!!